Moto: "Vlad Craioveanu: colegul nostru a scormonit prin gunoaie şi ne aduce ultimele ştiri mondene”
Ador limbajul tabloid. Are o structură simplă, delicioasă. Subiectul e subiect, iar predicatul – predicat. Nu se-ncurcă nimeni cu metafore, lucrurile sunt clar aşezate la locul lor, ca să nu fie nici o problemă. O roşcată e mereu focoasă, dar neapărat adjectivul trebuie să stea înaintea substantivului, pentru mai multă greutate stilistică (de altfel, singura pe care şi-o poate permite un ziarist de tabloid). O blondă, dacă nu e voluptuoasă nu e nimic. Un scandal sexual dă personaje cu previzibilă denumire: sexy-profesoara sau sexy-eleva, după caz. Dacă un tip iese cu o tipă, aia e "misterioasa femeie” sau "misterul din viaţa omului”.
Bestială mi se pare şi formularea de genul "n-o să-ţi vină să crezi ce bunăciune şi-a tras nu-ştiu-cine”, iar când dai click (pentru că dai click!) vezi o maşină sau ceva de genu’. Bine, că se poate ca bunăciunea să fie chiar şi o persoană umană, dar asta nu se mai discută. Îmi mai plac şi frazele introduse cu "scandalos” sau "incendiar”, ca să nu mai zic nimic de colosalele "cutremurător” şi "uluitor”. Am avut reala şansă să lucrez, pentru foarte puţină vreme, într-o asemenea redacţie şi trebuie să mărturisesc că mi s-a părut o experienţă fabuloasă. Ştiri tabloide se scriu imediat. Dar imediat. Nu trebuie decât să foloseşti cuvintele-cheie şi gata, ai făcut ştirea. Exemplificare.
"Senzaţional! Cutărică şi-a tras amantă? El a fost văzut la cumpărături cu o misterioasă blondină într-un centru comercial. Avem dovada că se iubesc. Uite aici cum se ating! Oare cine să fie apetisanta femeie din viaţa lui Cutărică?” Şi gata. Accesările se fac cu ghiotura, toată lumea e fericită. "Secretul murdar din viaţa lui X” merge foarte bine cu o interogaţie introdusă cu "oare”. Nu ştiu de ce, dar "oare”-le ăsta mi se pare pueril şi, s