Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cinci elevi români luptă cu lasere în Războiul Stelelor. Informaticienii din Piatra Neamţ vor participa la un experiment mondial supervizat de NASA

Publicat in Adevarul, luni 30 decembrie 2013 ·

Cum să deturnăm o cometă care ameninţă Pământul? Cinci elevi români au găsit o soluţie şi participă cu ea, pe 17 ianuarie, în finala unei competiţii mondiale organizate de NASA şi de Agenţia Spaţială Europeană.

Echipa IT ACE, formată din cinci elevi de la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ, va participa în ianuarie, la faza finală a proiectului Zero Robotics din Olanda. Competiţia mondială în domeniul cercetării spaţiale organizată de NASA caută cele mai bune soluţii pentru deturnarea unei comete care ameninţă Terra.

Aventura elevilor de la Colegiul Naţional de Informatică (CNI) din Piatra Neamţ a început în primăvara acestui an, atunci când profesorul de fizică Diana Bejan a aflat de concursul iniţiat de NASA (Administraţia Americană Naţională de Spaţiu şi Aeronautică), M.I.T (Institutul de Tehnologie din Massachusetts), DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency), în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Fără arme nucleare

„Proiectul se intitulează Zero Robotics şi am aplicat în luna mai 2013, urmând să fie parcurse mai multe etape eliminatorii până la marea finală. Tema care li s-a dat copiilor anul acesta a fost legată de apropierea ameninţătoare a unei comete de Pământ şi cum ar putea fi ea deviată de la traiectoria periculoasă. Varianta utilizării de arme atomice a fost exclusă din start de oamenii de ştiinţă. Poate că proiectul a avut legătură şi cu îngrijorările legate de cometa ISON descoperită în decembrie 2012”, spune profesoara Diana Bejan, cea care coordonează echipa elevilor denumită IT ACE. Aceasta este formată din cinci elevi din clasele a X-a şi a XI-a: Cornel Ghineţ (17 ani), Andrei Bursuc (17 ani), Tiberiu Arsene (17 ani), Emilian Lungu-Ailenei (18 ani) şi mezina echipei, Ilinca Ionescu (16 ani).

Cei mai buni din 57 de şcoli din Europa

Colegiul d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 54 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 30 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°