Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antena 1 şi PRO TV au investit câte 150.000 € în Revelion!

Publicat in Libertatea, luni 30 decembrie 2013 ·

Mai abitir ca în alţi ani, toate posturile importante de televiziune au muncit pe brânci, în ultimele luni, la programul de divertisment pe care îl vor prezenta în această seară. Dar, de departe, marea bătălie, în materie de audienţă, se dă între veşnicele rivale Antena 1 şi PRO TV, care mizează pe prezentatori cu şarm: Dan Negru, lider de audienţă timp de 14 ani consecutiv, respectiv Cătălin Măruţă, care şi el stă bine la capitolul popularitate. Cei doi vor avea zeci de vedete invitate în platou, sumele investite pentru Noaptea dintre Ani fiind de ordinul sutelor de mii de euro.

Dan Negru se poate lăuda cu performanţa de a aduce postului Antena 1, şi în noaptea de Revelion, audienţe uriaşe, aşa că şefii lui i-au reîncredinţat misiunea de amfitrion al showului şi în acest an.

Timp de două zile, 100 de vedete s-au perindat prin platourile de filmare, sumele pentru care s-au dat jos din pat fiind cuprinse între 300 şi 2.000 de euro, în funcţie de locul în care se află în prezent pe scara valorilor, în showbiz. Îi veţi vedea pe Alex Velea, CRBL, Pepe, Sofia Vicoveanca sau Vali Vijelie, prin urmare solişti din toate genurile muzicale, dar şi mulţi actori.

“Revelionul Starurilor”, al cărui start se va da de la ora 20.30, a tocat din bugetul Antenei 1 suma de 150.000 de euro, bani care s-au dus pe plata artiştilor, dar şi pe mâncarea asigurată în timpul înregistrărilor, apreciată la 15.000 de euro.

Dar şi PRO TV vine în aceasta seară, de la 21.45, cu un proiect ambiţios, intitulat “Magic Show”, prezentat de soţii Cătălin şi Andra Măruţă, cei doi mai bifând o experienţă similară, în urmă cu câţiva ani. Printre alţii, vor evolua pe scenă Corina Bud, Mandinga sau Horia Brenciu. Nici acest post de televiziune nu s-a uitat la bani, pentru a-şi răsfăţa telespectatorii fideli, suma investită fiind tot de 150.000 de euro.

Cătălin şi Andra Măruţă au două as

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°