La numirea sa în funcţia de ministru al sănătăţii, în urmă cu un an, Eugen Nicolăescu a anunţat că va reforma (din nou) sistemul de sănătate românesc. Cum arată sănătatea după un an de reforme „marca Nicolăescu“? (Dr. A. M.) Time for you and time for me And time yet for a hundred indecisions And for a hundred visions and revisions Before the taking of the toast and tea. (T. S. Eliot – The Love Song of J. Alfred Prufrock, 1920) Pentru oricine încearcă să înţeleagă de ce e România altfel, devine repede evident că România e altfel pentru că nimic din ceea ce merită într-adevăr atenţie, inventivitate şi efort nu se schimbă. Aşa că e dureros de uşor de răspuns la întrebare: după un an de reforme propuse de Eugen Nicolăescu, pentru majoritatea românilor, „sănătatea“ din ţara lor arată la fel ca anul trecut, ca acum zece ani şi ca acum 30 de ani. Sunt puţini bani pentru sistemul public, iar cei care există sunt prost folosiţi. Se dă şi se primeşte şpagă. Se găsesc sau nu medicamente, pansamente, proteze, organe de la donatori morţi sau vii. Mulţi medici pleacă, mulţi rămân. Universităţile produc absolvenţi cu miile, rezidenţii câştigă mizerabil, profesorii au case şi terenuri. Unii profesori, nu ştim câţi, iau mită pentru a facilita trecerea unui examen sau angajarea unui asistent. Alţi medici „mari“ sunt incompatibili în diferite feluri sau distribuie (ori primesc, ori amândouă) favoruri membrilor familiilor lor, prietenilor, partidelor, găştilor şi structurilor pe care le-au servit în fel şi chip. Se moare înainte de vreme, fără dreptul la prelungirea vieţii, fără mijloacele care pot alina suferinţa trecerii în lumea în care ne va fi, oricum, mai bine. Aşa că, în loc să deplângem stagnarea, ar trebui poate să îi mulţumim domnului Nicolăescu pentru că în 2013 n-au ars maternităţi, nu s-au declanşat epidemii, nu s-a murit în proporţii nerezonabile de frig sa