Mă declar vinovat. Am participat la sporirea rating-ului unei emisiuni incredibile, pe postul „România TV”. Era zi de Crăciun şi nu m-am putut abţine să privesc pînă la capăt un lung spectacol omagial dedicat lui Gigi Becali. Trei „analişti” dezbăteau patetic „cazul”, înecaţi de indignare şi furor justiţiar.
De partea cealaltă, un singur invitat se străduia să ţină piept, cu argumente rezonabile, nervilor din platou: doamna Monica Tatoiu. Mi s-a întîmplat şi mie, ca şi altora, să fiu agasat, uneori, de excesele de competenţă şi combativitate ale doamnei Tatoiu. Dar de data asta a fost convingătoare şi curajoasă, pe un cîmp de luptă unde nu mai era loc pentru nicio urmă de bun-simţ. O felicit!
Teza combatanţilor era, în mare, următoarea: Gigi Becali e o victimă inocentă. Dar nu doar o victimă. Un erou.
Un mare făcător de bine, răpus de o justiţie nedreaptă, de politicieni mîrşavi, de legiunile răului lumesc. Totul asezonat cu imagini bine manevrate ca să rupă inima telespectatorilor. Cum să rămîi insensibil cînd o vezi pe biata mamă a eroului vorbind despre Dumnezeu şi despre nevinovaţia pruncului ei? Cum să nu vibrezi, cînd afli că unui puşcăriaş nu i se îngăduie să iasă niţel din închisoare, pentru a-şi vizita familia? Cei trei apărători din oficiu ai dlui Becali erau într-un consens aproape suspect. Discursul lor nu îngăduia nicio fărîmă de dubiu, de calm intelectual, de echilibru. Erau porniţi. Iar dna Tatoiu încerca în zadar să invoce realităţi şi valori instituţionale. Avea dinainte un comando isteric, o mică organizaţie militantă. Ceea ce se cerea, de fapt, era eliberarea promptă din arest a unui arhanghel.
Vreau să fiu bine înţeles. Nu cunosc dosarul Becali şi prin urmare nu pot evalua greutatea şi exactitatea probelor care au dus la condamnarea lui. Iau, totuşi, notă de faptul ca mai multe foruri judecătoreşti au ajuns, sper în cunoşti
