Soluția exactă pentru compensarea pierderii la buget din amânarea accizei pe carburant nu este în acest moment agreată, dar va face parte din următoarea scrisoare de intenție cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE), a declarat, duminică, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
"Avem un buget agreat cu FMI și Comisia Europeană. Este un buget în vigoare și mai poate fi modificat prin două rectificări, cel mai devreme în luna iulie, până atunci pot fi făcute ajustări din împărțirea banilor pe trimestre, astfel încât să se rețină anumite sume în primele două trimestre, dar soluția exactă pentru cei 600 de milioane lei, care reprezintă pierderea la buget din amânarea accizei, nu poate fi decât acea care va face parte din următoarea scrisoare de intenție cu FMI și CE. Chiar dacă vom agrea o variantă de compensare în luna ianuarie, la vizita partenerilor noștri de la Comisie și de la FMI, această varianta nu va fi pusă în practică decât începând cu momentul primei rectificări. Soluția exactă de compensare nu este în acest moment agreată, ea va face obiectul negocierilor, însă bugetul anului 2014 rămâne pe un deficit de 2,2%", a spus Voinea.
Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ a anunțat în data de 24 decembrie că nu are în vedere sub nicio formă introducerea de noi taxe și impozite sau majorarea celor existente, cu privire la variantele vehiculate în mass-media, potrivit cărora veniturile neîncasate rezultate în urma amânării introducerii accizei de 7 eurocenți la carburanți vor fi asigurate prin introducerea de taxe și impozite suplimentare.
Principala sursă de echilibrare a veniturilor, în urma amânării introducerii accizei la carburanți, o reprezintă îmbunătățirea colectării veniturilor care se află pe trend crescător, arată MFP. Potrivit MFP, impactul bugetar efectiv al amânării introducerii accizei la carburanți va p