Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul 2014, crucial pentru partidele româneşti

Publicat in rfi, luni 30 decembrie 2013 ·

Formaţiunile politice parlamentare şi neparlamentare îşi vor măsura forţele la urne de două ori în 2014: mai întâi în primăvară, cu ocazia alegerilor europene, după care în noiembrie-decembrie, când au loc alegeri prezidenţiale. Miza scrutinului pentru funcţia supremă e cu atât mai mare cu cât Traian Băsescu nu mai are dreptul să candideze la un nou mandat.

Primul test electoral al noului an va fi în primăvară. Alegerile europene vor arăta pe de o parte câtă susţinere au separat partidele care compun actuala coaliţie de guvernare. Nu de alta, dar PSD şi PNL vor candida teoretic pe liste distincte, făcând parte din familii politice europene diferite.

Scrutinul europarlamentar riscă însă să distrugă şi mai mult armonia şi aşa precară din sânul Uniunii Social Liberale. Conflictele interne au fost în 2013 mai aprige ca oricând, iar schimburile de replici mai acide ca niciodată.

Teme de dispută s-au găsit aproape săptămânal, fie că a fost vorba de pactul de coabitare al premierului Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, pact ce a provocat iritare maximă la PNL, fie că a fost vorba de proiectul Roşia Montană sau de legea minelor.

Cei doi lideri ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-au aruncat cuvinte grele şi nu au ezitat să se numească unul pe altul mincinos, spre satisfacţia Cotroceniului, dar şi a PDL-ului din Opoziţie.

În aceste condiţii, e de aşteptat ca în campania pentru europarlamentare schimburile de replici dintre PNL şi PSD să crească în intensitate, chiar dacă tematica europeană nu are de ce să-i divizeze pe cei doi aliaţi de la guvernare. Nu ar fi exclus să asistăm şi la încheierea unui pact de neagresiune între liberali şi social-democraţi, un pact care să asigure liniştea în campania electorală. Cine e adevărata dreaptă?

Pe de altă parte, alegerile europene vor demonstra cine este adevărata forţă

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°