Sărăcia se moștenește, sau mai precis se moștenește riscul de a nu putea ieși din sărăcie.

Un studiu vechi, din 1964, al sociologului francez Pierre Bourdieu intitulat intrigant Moștenitorii («Les Héritiers, Les étudiants et la culture») punea întrebarea dacă nu cumva pînă și într-o societate presupus egalitară cum e Franța mediul social din care provin elevii și studenții produce deja inegalitate din start.

E limpede că până și la o analiză empirică copiii unor intelectuali cu preocupări complexe și o bibliotecă bogată, unde cititul și accesul la cultură sînt temelia educației, vor pătrunde altfel într-un mediu universitar sau academic decât copiii unor muncitori fără nicio preocupare intelectuală și care nu au mare lucru de transmis afară de niște noțiuni de morală și comportament.

Desigur, asta face ca și sărăcia să fie moștenită, sau mai precis se moștenește riscul de a nu putea ieși din sărăcie.

Poziția a lui Bourdieu a fost întotdeauna criticată, punându-se întrebarea de bun simț: dar cum s-ar putea altfel, într-o societate presupusă a se baza pe meritele individuale? Iată însă că acum, o jumătate de secol mai târziu, pînă și Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, ajunge la aceleași concluzii. Intr-un studiu de sfârșit de an intitulat: E oare riscul sărăciei moștenit?, Eurostat analizează, în toate țările UE, raportul între sărăcia reală și nivelul de educație al părinților celor săraci.

La scara celor 28 de țări ale UE, o majoritate a populației, 54%, sînt oameni cu un nivel coborît de educație. Eurostat nu se oprește însă acolo, ci calculează procentul riscului ca sărăcia și educația coborîtă să se perpetueze peste generații în cadrul aceleiași familii. Acest risc e cel mai ridicat în țări mediteraneene precum Malta și Portugalia, unde atinge 70%, față de 10% în țările baltice, Cehia sau