Stimate Moş, păstrătorul Banilor şi al Resurselor pentru sănătate, ocrotitorul bolnavului şi-al drumului lui prin Infern, minte luminată şi înţeleaptă dincolo de puterea omului de rând, datornic cu grijă pentru fiecare suflet mare sau mic – bolnav cu voie sau fără de voie, sluga ta obedientă şi la îndemâna bunului tău Plac. Noi, Piticii sistemului, trudnicii la şurubelniţă şi ciocan, dorim să te rugăm următoarele pentru anul care vine, în ordine complet aleatorie. În primul rând ne-am dori ca măcar o parte din cadourile pentru copiii cuminţi (şi cei mai puţin cuminţi) să ajungă la destinaţie. Prin copii cuminţi, dorim a clarifica, nu sugerăm Pitici cuminţi care alături de noi lucrează în slujba Domniei Tale şi care, cu mult zel, îşi construiesc vieţi huzurinde din ciocolată şi poleială. Poate nu ştii, Moşule, dar multe din gândurile Tale bune se duc pe copcă şi-ajung complet brambura, care în botoşei nepotriviţi, care în achiziţii fantomă. E greu, pricepem, o singură Minte la atâtea guri de hrănit, totuşi, poate măcar la anul către copii va merge şi altceva decât nemernicia noastră. Poate nu ştii, dar în România mor mulţi copii şi mor unde-ar fi putut trăi. Poate nu ştii, dar în România se nasc copii şi unii părinţi îi lasă în maternităţi şi ajung să umfle din nou cămine şi orfelinate. Poate nu ştii, dar în România încă mai vezi rahitism, malnutriţie, iar prin cămine şi stabilimente încă îi mai legăm cu tifon de pat pe cei bolnavi şi destituiţi. În România încă mor copii de boli simple, mor pentru că nu ajung la doctor, mor pentru că ne pasă mai mult de termopane şi instalaţii de climatizare, cumpărat maşinuţe roşii cu girofaruri şi elicoptere decât să dăm prioritate vieţii acolo unde începe viaţa de fapt. Când e ultima oară, Moşule, când în România am făcut un spital nou pentru copii? Când e ultima oară când ne-am ocupat de şansa lor la viaţă? În al