Măiastra, spioana, arzoaica, apriga, neaoşa, cosmopolita Maria Tănase. Se povesteşte mult despre Maria Tănase, dar puţine sînt certitudinile şi infinit mai multe sînt presupunerile, poveştile, miturile urbane şi cîntecele. Iar ea poate-a fost toate la un loc, fără ca asta să-i anuleze din merite sau să-i facă legenda mai puţin impunătoare. În fond, cu asta se ocupă un simbol cultural, nu?

Nu putea să se oprească din cîntat

Ar fi cîntat, probabil, şi în somn. Asta încă din copilărie, cînd taică-su, Ion al Ilincăi de pe Amaradia Doljului, o trezea în nopţile cu chef din grădina din Livada cu duzi. Tănase ăl bătrîn o aşeza pe genunchi şi-o punea pe Maria să-i cînte. Maria îi povestea impresarului ei, Gaby Michailescu – autorul volumului biografic Maria cea fără de moarte –, că sora ei, Aurica, avea un glas mult mai frumos. Dar Ion Coandă Tănase pe cea mică voia s-o audă. O ducea apoi la culcare şi-i strecura sub pernă o bancnotă de 20 de lei, care pînă la ziuă se făcea nevăzută. Toată copilăria Mariei a fost plină de cîntece: cîntau băieţii şi fetele care-i lucrau grădina lui Tănase de dimineaţă pînă seara, iar Maria se împleticea printre picioarele lor şi-i îngîna. Cînta un pian dintr-o casă din mahala, în drumul Mariei spre şcoală, şi ea fugea fermecată de-acasă, să-l asculte. Jucau hore olteneşti în Dealul Mărţişorului, pe cînd Maria avea 2 ani şi jumătate, şi se spune că ea fugea de-acasă să le-asculte. Cînta unchiul Fane, cu inima frîntă că-şi pierduse nevasta – „Aş muri, moartea nu-mi vine“. Vecinii nu înţelegeau cum să se jelească un bărbat după femeie şi, mai ales, cum să cînte?

Maria, însă, a înţeles destule cît să ţină minte cîntecul peste ani şi să i-l repete apoi lui Hary Brauner, tînărul profesor şi prieten al soţului ei din perioada interbelică, Sandu Eliad. Brauner avea să-i devină unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi poate fi vă