Am schimbat mileniul şi milieul de pe televizor, am învăţat ce e ăla curent indie şi cum să ne bîţîim pe dubstep, am început să mergem la concerte la care ni se oferă dopuri pentru urechi, să alergăm artiştii după autografe în culise sau să facem vacanţe întregi la festivaluri de afară. S-au schimbat multe în muzică, aşa cum o ştiau părinţii noştri, cum o cînta sau o asculta Maria Tănase însăşi. Numai că printre toate, undeva, acul pick-up-ului se învîrte ca odinioară – artiştii din zilele noastre, „palpabili“ şi diverşi, se întîlnesc uneori într-un punct comun, care, întîmplător sau nu, poartă numele „Maria Tănase“. Învîrt acordurile de demult ca în pîlnia aceea în care zahărul devine vată, le reinventează, le împrospătează şi ni le oferă gata pe băţ, să nu uităm, să nu uite nici ei.

Sărbătorirea Mariei Tănase în muzica celorlalţi artişti nu ţine de date precise – Rona Hartner, Loredana, cîntăreţi de muzică populară interpretează frecvent, în concertele lor, melodiile care odinioară îi aparţineau Mariei. Însă probabil una dintre pietrele de hotar pentru conştientizarea faptului că Maria Tănase şi muzica ei au o influenţă majoră asupra artiştilor şi a ceea ce ascultăm noi astăzi a fost lansarea discului Maria T. În 2005, Alexander Bălănescu (vioară), James Shenton (vioară), Katie Wilkinson (violă) şi Nicholas Holland (violoncel), adică Balanescu Quartet, împreună cu Steve Arguelles (tobe), au scos primul omagiu consistent adus Mariei Tănase. Un român care trăieşte la Londra de ani buni, împreună cu alţi trei englezi, cîntă Maria Tănase la instrumente cu coarde! Ascultaţi şi reascultaţi live (chiar de două ori anul ăsta, la Bucureşti), ţi se pare că, în orice clipă, Maria Tănase ar trebui să apară pe scenă, alături de ei, şi nimic nu ar fi ciudat. De altfel, artista chiar apare în cîteva visual-uri, realizate special pentru concertele live, de către Klaus Ob