Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că, susţin judecătorii în motivarea deciziei, el a urmărit "cu orice preţ" privatizarea ICA în favoarea firmei controlate de Dan Voiculescu, respectiv SC Grivco SA.
Mai mult, conform motivării deciziei instanţei Tribunalului Bucureşti, fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Gheorghe Mencinicopschi, pentru a duce la bun sfârşit acest plan, a
participat, "în nume propriu" cu o "ofertă trucată" la licitaţia organizată de Agenţia Domeniilor Statului (ADS) în acest sens.
El a făcut acest lucru pentru "a da aparenţă de corectitudine şi competitivitate operaţiunii", potrivit judecătorului.
"Aspectul că inc. M.G. a participat în mod formal la licitaţia organizată de ADS pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni rezultă din faptul că acesta nu era interesat în mod real de preluarea societăţii întrucât nu dispunea de resursele financiare necesare unei activităţi de o asemenea amploare în condiţiile în care era salarizat de la bugetul de stat. (...) Totodată, aspectul că a fost influenţat de inculpatul V.D. (Voiculescu Dan - n.r.) în întreaga sa activitate managerială, rezultă si din faptul că după licitaţie a fost promovat pe linie de partid, (...) la propunerea inculpatului V.D.", menţionează judecătorul Tribunalului Bucureşti, în motivarea soluţiei.
În plus, în calitatea sa de director general al ICA, Mencinicopschi a solicitat ADS includerea în caietul de sarcini al licitaţiei a unor condiţii care "să sublinieze specificul instituţiei". Aceste condiţii, susţine instanţa, ar fi trebuit să asigure dezvoltarea institutului "în perspectiva aderării la UE", fapt care nu se susţine prin acţiunile fostului director.
"Relaţiile apropiate dintre inculpatul V.D. si inculpatul M.G., precum şi aspectul că acesta din urmă, ca şi ceilalţi inculp