Printre bucuriile mari de tot ale cetăţeanului Ion I. Ion, paşnic plătitor de impozite şi taxe consecvent crescătoare, se numără băgarea în seamă. El a fost, în toată biografia lui, un neînsemnat.

Când s-a născut, notarul s-a scărpinat în cap şi l-a întrebat cu solemnitate pe tătic, Ion al lui Ion, care e numele de familie şi care de botez, ca să ştie cum face actul. La armată – că pe vremea lui o făceai gratis şi pe brânci – n-a reuşit nici primul pas înainte: cât pe-aci să-l avanseze fruntaş, dar s-au produs inundaţii şi i-au dus la evacuat vaci, apoi s-au anunţat tendinţe de brumă timpurie şi i-au mobilizat la culesul porumbului, după aceea la deszăpezire şi tot aşa, până l-au lăsat la vatră la fel de soldat ca la încorporare, bun în grad. Când n-a avut încotro şi a trebuit să se însoare, şugubăţul de la Starea Civilă l-a luat peste bombeu, „Mă mir că nu mi-ai venit cu o Ioană, ca să vă potriviţi armonios”. Când îi scoteau la defilări, de 23 August cu literă mare, pe el nu l-au dotat niciodată cu steag, pe el nu l-au înhămat nicicând la vreo stanoagă cu „Trăiască”, lui nu i-au încredinţat spre strigare nicio lozincă, măcar pe crâmpeie. În fine, când a ieşit la pensie au considerat că un discurs l-ar impresiona prea tare şi un bucheţel de ceva l-ar stânjeni la sobrietate, aşa că i-au cerut ecusonul şi cheia de la dulăpiorul cu scule şi l-au lăsat să plece necomplicat festiv.

De aceea, când l-a oprit pe stradă un neastâmpărat de la televiziunea foarte locală, care pune o întrebare plată şi aşteaptă zece răspunsuri efervescente, numitul Ion bis (mai exact, la cub) a fost atât de fericit încât – gata să se emoţioneze pe el – era cât pe ce să uite cum îl cheamă. Noroc că respectivul nu era interesat de amănunt, el voia să afle dacă interlocutorul său ştie câţi miniştri nu au dosar pentru una-alta sau mai multe, câţi poliţişti veghează la propăşirea ne