Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Campanie cei mai frumoşi români. Elisabeta  Paraschiv, zâna bună a copiilor cu dizabilităţi

Publicat in Adevarul, marți 31 decembrie 2013 ·

Elisabeta Paraschiv ( 28 de ani ) din Slobozia este unul din miile de români care nu aude. A sfidat însă infirmitatea şi a reuşit să se descurce în lumea care o înconjoară, cunoscând limbajul mimico-gestual. Acum îi învaţă pe copiii cu dizabilităţi similare ei, din şcoli şi grădiniţe, să vorbească pe limba lor.

Am întâlnit-o pe Ely, aşa cum o alintă familia şi prietenii, în culisele Casei de Cultură a Municipiului Slobozia. Alături de alţi membri ai Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, filiala Ialomiţa, participa la prima ediţie organizată la Slobozia a Festivalului Concurs de Pantomimă „Gest şi Imagine”.

Rolul Elisabetei a fost acela de mim care să îi bine dispună pe copiii prezenţi în sală. Într-una dintre pauzele evenimentului reuşim să stăm de vorbă cu ea, preţ de câteva minute. Este încântată să-şi spună povestea. „Sunt extrem de emoţionată şi mă bucur nespus de mult că am şansa să vorbesc despre ceea ce fac eu. Timpul este cam limitat, însă voi fi răspunde tuturor întrebărilor pe care mi le adresaţi” ne spune Elisabeta , zâmbind.

Elev la şcoala specială

Elisabeta Paraschiv şi-a dorit de mică să poată ajunge departe. N-a contat faptul că din cauza infirmităţii sale a fost nevoită să înveţe la o şcoală specială pentru copiii surzi. Aici a reuşit să deprindă limbajul mimico-gestual.

„Am fost instruiţi să ne putem descurca, acest limbaj fiind singura noastră opţiune. Eu am reuşit mai mult, citesc pe buze şi pot să şi vorbesc. Am muncit enorm, dar sunt extrem de mulţumită de abilităţile pe care le-am obţinut” adaugă Ely.

Sprijin pentru copiii cu dizabilităţi

Pentru ca oamenii din jur să-i înţeleagă mult mai bine pe cei asemeni ei, Elisabeta a iniţiat voluntar o campanie prin care încearcă să-i încurajeze şi să-i sprijine pe copiii probleme acustice. Concret, tânăra merge în şcoli şi grădiniţe din ţară şi-i identifică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 46 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 37 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 42 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°