Din păcate, în România de azi, nu prea ai cum să ajungi, ca editorialist, în pană de subiecte. „Meandrele concretului“ vin asupra ta năvalnic, din toate părţile, în întruchipări imprevizibile, pendulînd între scandalos, jalnic şi comedie ieftină. Numai în România poţi vedea, de pildă, la un post de televiziune al cărui patron e cunoscut (prin verdictul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) drept colaborator de rang înalt al securităţii, ample dezbateri despre crimele poliţiei politice şi demascări amare ale lui Teodor Baconschi ca autor al unei dedicaţii de cinci rînduri către un ofiţer de informaţii de care îi depindea paşaportul (neobţinut pînă la urmă). Numai în România, în aceeaşi emisiune, poţi degusta indignarea unui senator feciorelnic apropo de o vilă a aceluiaşi Baconschi, senatorul cu pricina avînd una spectaculoasă la Snagov şi o declaraţie de avere care îţi taie respiraţia prin inexplicabila ei abundenţă.

DE ACELASI AUTOR O seară de Crăciun neobișnuită Pentru o politică mai feminină Mihai. Mihai Oroveanu Nota testamentară a lui Constantin Noica Şi fiindcă veni vorba de averi. Toţi parlamentarii noştri sînt obligaţi să-şi declare bunurile, de îndată ce sînt aleşi. Dar citeşte cineva aceste documente? Mai nimeni. Doar dacă împricinatul iese din rînd, face vreo boacănă sau enervează rău vreun coleg de partid sau vreun opozant, doar atunci i se umblă la „dosar“. În rest, alegătorii habar nu au cum arată „gospodăriile“ aleşilor lor, ce meserie au, ce isprăvi îi recomandă drept „elita“ politică a ţării. În general, sînt nişte anonimi, ajunşi în Parlament ca exponenţi ai unui partid, ai unei găşti, ai unui „aranjament“ lucrativ. Recomand cititorilor curioşi să facă exerciţiul de a lua la rînd, pe Google, declaraţiile de avere şi CV-urile deputaţilor şi ale senatorilor noştri. Vor face descoperiri amuţitoare. Pierzi ceva timp, dar merită. Sînt şi cazur