Cunoscut sub numele de “Îngropatul Anului” sau, mai recent, Revelion, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie are loc un adevãrat ceremonial de înnoire simbolicã a timpului calendaristic la cumpãna dintre ani. Chiar dacã în multe dintre localitãtile vasluiene aceste datini s-au diluat, existã si sate în care obiceiurile de Anul Nou sunt pãstrate cu sfintenie. Grupuri de tineri colindã ulitele satului si urã din casã în casã cu clopotei si buhaiuri pentru un an mai bogat si mai îmbelsugat, apoi flãcãii încing si dansul cãlutilor pentru a proteja gospodãriile în anul care vine.

Obiceiul de a ura în prag de Anul Nou dateazã încã din cele mai vechi timpuri, care s-a transmis din generatie în generatie, tocmai din vremea dacilor. Colindul nu avea un specific religios, pânã la aparitia crestinismului, fiind mai mult un descântec ce fãcea referire la vânãtoare, miri si mirese, etc. Treptat, colindele au cãpãtat teme religioase, însã obiceiul de a le interpreta în ajunul Anului Nou s-a pãstrat pânã astãzi. Momentul trecerii de la Anul Vechi la Anul Nou este reprezentat de un sir întreg de ritualuri, în care elementele crestine si paleocrestine se îmbinã într-o atmosferã ce nu se comparã cu celelalte sãrbãtori de peste an. Astãzi, într-o lume aflatã în plin proces de descentralizare, orbitã de mirajul globalizãrii, aceste traditii s-au diluat semnificativ, în unele pãrti, mai ales în mediul urban, tinzând sã disparã în negura uitãrii. Totusi, existã comunitãti vasluiene care pãstreazã cu strãsnicie obiceiurile de iarnã. Urãturile, colindele, vãlãretul, jienii sau semãnatul sunt doar câteva dintre traditiile care se mentin si astãzi în satele vasluiene, acestea fiind transmise prin glasurile cetelor de tineri sau prin lugubrul, si în acelasi timp, fascinantul joc al mãstilor. Bazate pe un puternic fundament, traditiile si obiceiurile de Anul Nou din unele sa