Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2014: semne, simboluri, superstiţii

Publicat in Adevarul, miercuri 1 ianuarie 2014 ·

Ajutorul dat atunci când este nevoie, banii, prietenia, sunt valori care nu au culoare, miros sau naţionalitate. Sunt sau nu sunt.

Închei anul cu această constatare cu care, deşi sunt de acord, nu o îmbraţişez cu plăcere. Mă refer la partea cu banii...Am avut însă 12 luni în care cei din jurul meu nu au încetat să îmi repete că pasiunea este obsoletă, demodată, naivă, stupidă, inconştientă. Fără valoare. Nu este luată în serios şi nu e cuantificată atunci când este vorba de a face un business plan.

Este totuşi o constatare pe care aş trimite-o tuturor acelor necunoscuţi, colegi sau şefi care şi-au pterecut o parte din timp în a mă convinge că dreptatea este de partea lor. Este, dar nu aşa cum cred ei. De pildă, din punctul de vedere al semnelor, simbolurilor, superstiţiilor. A fost un an în care am cedat celor care-mi spuneau că nu trebuie să cred în superstiţii. Am cedat şi aşa s-au dus la gunoi câteva din cele mai minunate vise ale mele: doar pentru că le-am povestit, şi am crezut în cei care-mi spuneau că a crede că povestind un vis îl distrugi este o superstiţie. De aceea cred că acest final de an, această ultimă oră, o să le consacrez semnelor, simbolurilor, superstiţiilor.

Nu a fost zăpadă anul acesta de Crăciun. Nicăieri în Europa. Rar în lume. Marius Tucă a scris, într-un editorial publicat de Jurnalul Naţional, că este un semn. Trist, dar semn. Un semn că trebuie să ieşim din amorţeală, căci nezăpada este o poveste de pedeapsă acordată muritorilor. Aşa este.

Francezii au transmis în ajunul Crăciunului filmul E.T., pe canalul N4. Românii au făcut aceeaşi alegere în ajunul unui Crăciun de neuitat, în 1989. E.T., pentru masele de români care nu pricepeau ce se întâmplă dar care ghiceau că vor veni vremuri tulburi, ciudate, libere, pasionate şi pasionale, dar grele. E.T. a avut efectul unui anesteziant. Toată lumea a plâns ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°