Anul 2013 a fost unul dificil pentru cei cu credite la banci, avand in vedere ca numarul restantierilor a ajuns la un nivel record, iar imprumuturile in euro sunt, in continuare, mai avantajoase. Insa ce se va intampla cu dobanzile la credite si depozite in 2014?
Potrivit reprezentantilor bancilor comerciale contactati de Ziare.com, anul viitor va aduce o relaxare a conditiilor monetare.
In primul rand, analistii din piata se asteapta ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) sa reduca dobanda de politica monetara inca de la inceputul lui 2014.
Apoi, creditele in lei se vor ieftini, ca urmare a acestei decizii. Totusi, pentru imprumuturile in euro, exista toate sansele ca ratele sa ramana la un nivel similar ca cel din 2013.
Insa cea mai proasta veste data de banci este ca vor scadea si dobanzile la depozite, in special la cele in moneda nationala.
Iata previziunile bancilor pentru dobanzile la credite si depozite pentru anul 2014:
Mihai Patrulescu, economist senior UniCredit Tiriac Bank
Deciziile viitoare privind politica monetara vor fi conditionate de evolutia inflatiei si preturile activelor financiare. Introducerea accizei aditionale pe combustibili (din aprilie - n.red.) a majorat prognoza noastra pentru inflatie pana la 3,7% (impactul accizei fiind de 0,5 puncte procentuale) si a temperat tonul relaxat al reprezentantilor BNR.
Astfel, consideram ca banca centrala va reduce rata de dobanda la 3,75% pe 8 ianuarie, dar o a doua taiere pe 4 februarie este mai putin probabila.
De asemenea, BNR ar putea reduce ratele rezervelor minime obligatorii la lei pentru a relaxa conditiile monetare. Iar ca urmare, dobanzile la creditele in lei se vor micsora usor.
Rozalia Pal, economist-sef GarantiBank
Ne asteptam ca BNR sa mai reduca dobanda cheie cu 0,5% pana la