Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RETROSPECTIVĂ 2013 Anul în care o industrie întreagă s-a vândut la preţ de poşetă

Publicat in Adevarul, marți 31 decembrie 2013 ·

Anul 2013 a început cu răsunătoarea insolvenţă a combinatului Oltchim, însă o altă dramă, mult mai mare, s-a desfăşurat aproape pe tăcute: ieşirea gigantului rus Mechel din România şi vânzarea celor cinci combinate metalurgice pe care le deţinea în ţara noastră pentru doar 230 de lei.

Tranzacţia a fost anunţată în luna februarie, iar cumpărătorul este firma Invest Nikarom, controlată de către doi cetăţeni ruşi, Victor Chumakov (58 de ani) şi Svetlana Chumakova (55 de ani). Firma, cu sediul social în Bucureşti, a fost înregistrată la Registrul Comerţului în anul 1993 şi are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al altor maşini şi echipamente.

Invest Nikarom a ajuns, astfel, să deţină controlul asupra combinatelor de la Târgovişte, Câmpia Turzii, Oţelul Roşu, Ductil Steel Buzău şi Laminorul Brăila, alături de care a mai intrat în tranzacţie Mechel Reparaţii Târgovişte. În 2011, companiile înregistrau o cifră de afaceri cumulată de 860 de milioane de euro, datorii de 580 de milioane de euro, pierderi de 120 milioane de euro si 6.900 de angajaţi. Pe româneşte, un colos industrial.

Autorităţile au devenit circumspecte cu privire la intenţiile noilor patroni, însă aceştia au calmat temerile. Varujan Vosganian anunţa în primăvară, când încă mai ocupa fotoliul de ministru al Economiei, că noii proprietari ai combinatelor au promis reluarea producţiei şi atragerea de investiţii.

Combinate în insolvenţă

Producţia s-a reluat, numai că societăţile au intrat, rând pe rând în insolvenţă. Ulterior, angajaţii au reclamat că n-au mai primit salariile şi au ieşit, tot rând pe rând, în stradă. Atât la Târgovişte, cât şi la Oţelul Roşu, dar şi la Câmpia Turzii. La aceasta din urmă, angajaţii au ieşit în stradă timp de o lună pentru a-şi primi salariile compensatorii. Au blocat drumul care leagă Clujul de Târgu Mureş ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 2 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°