Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Popescu petrece Anul Nou în greva foamei

Publicat in Puterea, marți 31 decembrie 2013 ·

Câteva sute de persoane au anunţat că vor petrece revelionul alături de Alexandru Popescu, aflat în greva foamei în Piaţa Universităţii. Alexandru Popescu şi-a început protestul pe 21 decembrie. El se află în a 11-a zi de grevă împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist şi împotriva abuzurilor Jandarmeriei şi a instituţiilor statului la Pungeşti.

Primaria Municipiului Bucureşti (PMB) şi Poliţia Locală i-au refuzat amplasarea unui cort, prin urmare Alexandru Popescu face greva foamei sub cerul liber. Lui i s-au alăturat mai mulţi protestatari, care îl veghează în timpul nopţii. În ciuda faptului că a anunţat autorităţile (Direcţia de Sănătate Publică, PMB, Poliţia, Poliţia Locală, Jandarmeria), Alexandru Popescu nu beneficiază de control medical periodic. Pe reţelele de socializare, sute de persoane au confirmat că vor petrece Anul Nou în sufrageria lui Sandu din Piaţa Universităţii. Ei vor aduce suc, ceai şi şampanie, iar pentru Sandu doar apă mineral şi ceaiuri neîndulcite. “Şi ca să nu îi stricăm parchetul, mucurile de ţigară le aruncăm în scrumiere (pahare de plastic, desigur) pe care le aruncăm apoi la coşurile de gunoi. Cine poate ajunge să ciocnim la miezul nopţii este binevenit, aşa cum bineveniţi sunteţi şi mai devreme sau mai târziu. Dar nu foarte târziu căci va trebui să îl lăsăm pe Sandu să se mai şi odihnească, pentru a-şi economisi energia, că să aibă puterea să reziste mai departe.”

Câteva sute de persoane au anunţat că vor petrece revelionul alături de Alexandru Popescu, aflat în greva foamei în Piaţa Universităţii. Alexandru Popescu şi-a început protestul pe 21 decembrie. El se află în a 11-a zi de grevă împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist şi împotriva abuzurilor Jandarmeriei şi a instituţiilor statului la Pungeşti.

Primaria Municipiului Bucureşti (PMB) şi Poliţia Locală i-au refuzat amplasarea unui cort,

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 6 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 3 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 2 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 11 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Mihai Leu este în stare gravă la secția de Terapie Intensivă la spitalul Fundeni

HotNews acum 12 ore
Fostul campion mondial la box, Mihai Leu, este în stare foarte gravă, fiind în comă indusă şi monitorizat în permanenţă, la spitalul Fundeni din Capitală, conform Golazo.ro. Potrivit unor surse medicale, Mihai Leu a ajuns sâmbătă seară la Institutul

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 4 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

24°
mar.

18°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°