Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boxul românesc în 2013: patru remarcaţi şi o masă mare de manevră. 95 de înfrângeri din 149 de meciuri

Publicat in Pro Sport, marți 31 decembrie 2013 ·

Boxul românesc nu înseamnă doar Lucian Bute, JoJo Dan, Ronald Gavril sau Viorel Simion, cele patru nume care ar fi amintite instantaneu la un sondaj printre iubitorii nobilei arte de la noi. În spatele celor patru se mai află o întreagă armată de pugilişti, formată din câţiva necunoscuţi cu potenţial şi o masă mare de manevră în jocul celor care caută să umfle nişte palmarese.

În statisticile agenţiei boxrec, care deţine cea mai completă bază de date a boxului profesionist, apar 60 de boxeri români în activitate. Cu excepţia lui Lucian Bute, care nu a boxat în 2013, toţi ceilalţi 59 au urcat în ring cel puţin o dată. Ei bine, ProSport a centralizat toate meciurile românilor în anul ce se încheie, iar palmaresul general este, oarecum aşteptat, pe minus. Din totalul celor 149 de meciuri, românii au câştigat numai 53, unul fiind egal, iar celelalte 95 de lupte terminându-se cu înfrângeri.

”JoJo” numărul unu ”pound for pound”

Ca număr de victorii, lider este timişoreanul Flavius Biea, cu şase succese din tot atâtea partide disputate. Din punct de vedere al calităţii meciurilor, locul întâi nu poate fi ocupat decât de Ionuţ ”JoJo Dan” Ion, care a cucerit două centuri şi a devenit al doilea challenger la titlul mondial IBF la semimijlocie. JoJo este, de altfel, cotat de boxrec ca numărul 1 în clasamentul ”pound for pound” pentru România (în mod ciudat, Lucian Bute nu apare nici în clasamentul României, nici în cel al Canadei). Podiumul ”pound for pound” este completat de Viorel Simion (a boxat o singură dată în 2013 şi a pierdut!) şi de Ronald Gavril, acesta din urmă fiind marea revelaţie a anului. ”Roni” a boxat de două ori în aceeaşi gală cu Floyd Mayweather şi a impresionat prin evoluţiile sale

Ronald Gavril împreună cu celebrul său antrenor Eddie Mustafa. Sursa foto: facebook

În afară de JoJo Dan, Gavril şi Biea, mai merită rem

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°