Norocul unora, bucuria altora. La propriu. Unii dintre cei care figurează în acest top nu ar fi ajuns acolo unde se aflau la finele lui 2013 dacă ocupanții inițiali ai pozițiilor respective nu și-ar fi tăiat singuri craca de sub picioare.
5. Eugen Tomac. Un tânăr politician originar din Republica Moldova, unul dintre cei doi deputați ai PDL intrați în 2012 în Parlament direct și nu prin redistribuire, Tomac a ajuns în jumătate de an președinte de partid. Partidul Mișcarea Populară, înființat de susținători ai președintelui Traian Băsescu nemulțumiți de politica practicată de Vasile Blaga în PDL, poate fi pentru Tomac o bună platformă de lansare în politică, dacă acesta va ști să o folosească bine. În tot cazul, vizibilitatea i-a fost asigurată.
4. Un ministru al Culturii sau un Gigel oarecare? Ghinionul unuia, șansa altuia. I se aplică noului ministru al Culturii, liberalul Gigel Știrbu, ajuns în această ipostază nu prin activități de impact în domeniul pe care îl păstorește, ci pentru că predecesorul său, Daniel Barbu, a făcut declarații neinspirate despre bolnavii de HIV. Așa a ajuns Știrbu din președinte al Comisiei de cultură a Camerei șef peste ministerul unde, odinioară, a fost secretar de stat. Ministrul are multe de demonstrat, inclusiv că stăpânește limba română, după ce i-a transmis lui Andrei Pleșu că le este recunoscător părinților "pentru numele care i l-au dat".
3. Toni Greblă - de la un politician de planul doi, la unul dintre cei nouă aleși. În aceeași categorie, a norocului neașteptat, se înscrie și numirea lui Toni Greblă, senator PSD, la CCR. Greblă nu era în cărți, PSD preferândsă-l nominalizeze pe Lucian Bolcaș, ale cărui poziții radicale față de ANI și DNA coincideau în mod plăcut cu politica de subminare a celor două instituții dusă constant de PSD. Însă Bolcaș a pierdut nominalizarea din cauza atitudinilor sale antisemite din pe
