Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat: „Ar putea fi prelungit cu o lună termenul de privatizare al Oltchim“

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 31 decembrie 2013 ·

Termenul de privatizare al Oltchim ar putea fi prelungit, dar cu cel mult o lună de zile, în cazul în care va exista un interes mărit, pentru ca

toţi marii investitori să primească şansa de a participa la procedură, a susţinut  ministrul Economiei, Andrei Gerea, la Argeş TV, în cadrul emisiunii „Tu contezi“. Pentru prelungirea termenului de 3 februarie este nevoie şi de acordul creditorilor.

„Până înainte

de Crăciun

au fost cumpărate două caiete

de sarcini“

„În mod normal, pe  calendarul actual, la finalul lui ianuarie trebuie să deschidem ofertele. Dacă lucrurile vor evolua în aşa fel încât să se merite să prelungim puţin procesul de privatizare, şi vorbim aici de data de 3 februarie, o vom face, pentru a da o şansă cât mai multor investitori puternici care sunt interesaţi să cumpere caietul de sarcini. Dar nu vom prelungi cu mult. Maximum o lună. Până înainte de Crăciun au fost cumpărate două caiete de sarcini“, a explicat Andrei Gerea care a spus că, dacă privatizarea va fi de succes, viitorul proprietar al Oltchim va prefera să preia şi rafinăria de la Arpechim, care în prezent aparţine OMV Petrom. După privatizare, argeşenii disponibilizaţi de pe platforma de la Bradu vor avea prioritate la angajare, asta pentru că sunt specializaţi deja. Ministrul a mai spus că se aşteaptă de la angajaţii de la Oltchim să dea dovadă de înţelegere în continuare şi să nu mai recurgă la metode de protest în perioada în care se derulează procedura de privatizare pentru a da un semnal pozitiv şi posibililor investitori.

Dorina Duruinu

Termenul de privatizare al Oltchim ar putea fi prelungit, dar cu cel mult o lună de zile, în cazul în care va exista un interes mărit, pentru ca

toţi marii investitori să primească şansa de a participa la procedură, a susţinut  ministrul Economiei, Andrei Gerea, la Argeş TV, î

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 7 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 12 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 11 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 10 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 7 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 13 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°