În locul petrecerilor din cluburi de azi, tinerii de pe vremuri aveau la dispoziţie "danţul de la şură" ori alte evenimente tradiţionale, ale căror semnificaţii şi implicaţii mergeau dincolo de distracţia propriu-zisă.

Etnologul Camelia Burghele spune că un astfel de eveniment era "vergelul", prima petrecere cu joc organizată după terminarea postului şi începutul "câşlegilor", în seara de Anul Nou sau la Bobotează, sau, în unele sate, în ultima zi de Crăciun. "Ea necesita o pregătire specială, în care rolurile feminine şi masculine erau distribuite în virtutea unor statute bine fixate cutumiar, cu predominanţa clară a masculinului", ne explică etnologul.

Cea mai mare parte a scenariului era gestionat de câţiva feciori din sat, recunoscuţi pentru spiritul lor organizatoric, dar şi pentru caracterul lor deschis ("făceau parte - obligatoriu - din categoria celor veseloşi"). Ei alegeau locul, o casă mai spaţioasă, chemau tinerii la vergel, tocmeau hegheduşii şi socăciţele ce vor pregăti mâncarea consumată la petrecere. Gestionari ai unui scenariu complet, feciorii responsabili de organizarea vergelului controlau totul; munca lor continua prin pregătirea casei de vergel: făceau mese din scânduri de brad, aduceau scaune din vecini, tăiau lemne şi pregăteau încăperile unde fetele şi feciorii urmau să petreacă.

Activitatea femeilor era una subordonată, dar nu lipsită de responsabilitate, atât pentru cei care o girau, feciorii, cât şi pentru cele care o efectuau concret, fetele: "constituirea grupei de socăciţe era problematică, deoarece fetele trebuiau să dea dovadă de mare pricepere în alcătuirea meniului (mâncării). Multe dintre ele se sfiau să accepte, temându-se că nu le va reuşi mâncarea şi se vor face de râs tocmai când trebuiau să dea dovadă de pricepere de gospodină. De aceea era inclusă în grup o nevastă cu experienţă la gătit, care î