Din păcate, se termină unul dintre cei mai negri ani pentru Arad, de la Revoluţie încoace. Nu doar bilanţul făcut de Opoziţie, cu o serie de investiţii oprite sau anulate, ci şi un bilanţ al primarilor din judeţ, aparţinând partidelor aflate la Putere, reprezintă un argument în favoarea faptului că judeţul Arad a avut un an nefast. E frustrant să fii între primele zece judeţe când vine vorba de cotizare la bugetul de stat şi pe locul 39 atunci când se întorc banii.
Această analiză nu trebuie împinsă doar spre sfera politicului de moment, în care Puterea actuală „recompensează” judeţele unde a obţinut rezultate bune şi foarte bune la ultimele alegeri (implicit, „pedepseşte” judeţele mai puţin fructuoase pentru USL, printre care şi Aradul). Sigur, politicul are cea mai mare parte de vină, fiind factor decizional, dar dacă dorim să nu intrăm într-un „carusel” al recompenselor şi pedepselor, dacă dorim o finanţare etică (cuvânt nelalocul lui când e vorba de politică, dar totuşi nimerit) bazată deopotrivă pe necesităţi dar şi pe merite, atunci trebuie schimbat sistemul.
În orice ţară din lume, statul este finanţat, într-un procent mai mare sau mai mic, pentru a putea satisface atât nevoia de funcţionare, cât şi impunerea politicilor de stat în domenii vulnerabile – asistenţă socială, sănătate, educaţie – sau echilibrarea economică şi investiţională a diferitelor regiuni, pentru o dezvoltare unitară a întregii ţări. Dar, doar în ţările cu orânduire centralizată – cele comuniste sau cele bananiere – se pune un accent primordial pe finanţarea aparatului de stat şi – de cele mai multe ori discreţionar – apoi pe finanţarea comunităţilor locale, în funcţie de criterii subiective.
Pentru ca România să iasă din sfera acestui centralism discreţionar, pentru ca nici un judeţ să nu fie izolat, aşa cum a fost Aradul în 2013, e nevoie de o regândire a întreg
