Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fructele amare ale opoziției: cum a revenit pe scena politică, după un an de “silenzio stampa”, șeful PDL Timiș Constantin Ostaficiuc

Publicat in Press Alert, marți 31 decembrie 2013 ·

Ziua în care Constantin Ostaficiuc s-a reconfirmat ca lider al PDL Timiş a fost 28 noiembrie, când a fost reales în fruntea formațiunii. După ce a pierdut şefia Consiliului Judeţean Timiş în faţa social-democratului Titu Bojin, liderul PDL Timiş a intrat, vrând-nevrând, într-un con de umbră. Absent de la conferinţele de presă ale partidului, Ostaficiuc refuza să răspundă telefonic întrebărilor jurnaliştilor pe motiv că e “persoană fizică”. În ecuaţia dispariţiei a contat probabil şi faptul că acesta a fost găsit în conflict de interese de către ANI după ce, în perioada cât a fost şef la Consiliul Judeţean Timiş, a aprobat încheierea unui contract între CJT si societatea comercială OrnellaDesign unde acţionari sunt soţia, fiica şi ginerele său.

Faptul că primul an de opoziţie este cel mai greu pentru un partid a fost confirmat de Ostaficiuc public doar în luna noiembrie. Deşi pe durata întregului an acesta s-a ferit să declare dacă va mai candida sau nu pentru un nou mandat în fruntea PDL Timiş, Ostaficiuc a decis pe ultima sută de metri că încă vrea să fie şef al partidului. Alin Popovciu, deputat PDL, omul al cărui nume a fost vehiculat ca urmaş al lui Ostaficiun nu s-a înscris în cursa pentru şefia filialei judeţene, pe motiv că „atâta timp cât Costi candidează, eu nu canididez împotriva lui”.

Revenirea

Fără a avea vreo importanţă faptul că a lipsit din faţa oamenilor sau a camerelor de luat vedere vreme de un an, Ostaficiuc a făcut o demonstraţie de forţă la alegerile pentru şefia partidului din 28 noiembrie. Nervos că mai mulţi primari s-au retras din cursa pentru funcţia de vicepreşedinte, după ce Dănuţ Groza primarul din Sânnicoau Mare a făcut-o demonstrativ, Ostaficiuc le-a strigat edililor rebeli: „Nu sunteţi nişte genii, partidul v-a făcut pe toţi!”. Tot atunci, şeful PDL Timiş a anunţat că va candida pentru un post de europarlamentar în

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 15 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 58 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°