Numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în cele două atentate teroriste, de duminică şi de luni, de la Volgograd a urcat la 33, iar câteva dintre cei peste 100 de răniţi rămân în stare gravă. Autorităţile din oraşul înn care au avut loc trei astfel de atacuri în doar trei lunidesfăşoară ample percheziţii, atât pe străzi, în spaţiul public, dar şi în casele oamenilor.
Explozia de duminică a distrus gara din Volgograd şi a ucis pe loc 17 persoane. Potrivit primelor informaţii, victima care a murit azi-noapte fusese rănită în acest prim atac.
Atentatul de luni dimineaţă s-a petrecut într-un troleibuz plin cu oameni. Cel puţin 15 dintre aceştia au murit, printre care şi un copil de numai un an. În jur de 100 de persoane au fost rănite în cele două atacuri, iar 65 rămân spitalizate şi marţi.
Ambele atentate au fost comise de atacatori kamikaze. În primul, cel de la gară, o femeie a reuşit să intre cu un dispozitiv explozibil în clădire, pe care l-a detonat într-o zonă aglomerată.
Al doilea atacator a fost un bărbat care a urcat cu patru kilograme de explozibil în troleibuz.
Cele două atacuri vin la doar două luni după un atentat similar, soldat cu şase morţi, care a avut loc tot la Volgograd. În octombrie, un atacator kamikaze a detonat o bombă la bordul unui autobuz. În urma exploziei, şase persoane au murit, iar alte 37 au fost rănite.
Atentatul de luni dimineaţă s-a petrecut într-un troleibuz plin cu oameni. Cel puţin 15 dintre aceştia au murit, printre care şi un copil de numai un an. În jur de 100 de persoane au fost rănite în cele două atacuri, iar 65 rămân spitalizate şi marţi. Ambele atentate au fost comise de atacatori kamikaze. În primul, cel de la gară, o femeie a reuşit să intre cu un dispozitiv explozibil în clădire, pe care l-a