Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Conturi a descoperit că Primăria Arad a ţinut o evidenţă dublă a fondului de rulment

Publicat in Glasul Aradului, marți 31 decembrie 2013 ·

În numerele trecute ale ziarului nostru vă prezentam câteva dintre neregulile descoperite de auditorii Curţii de Conturi în urma controalelor făcute la Primăria Arad, condusă de Gheorghe Falcă. Astăzi veţi putea afla rezultatele unui control care a vizat, printre altele, întocmirea contului de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor în afara bugetului local. Într-un raport al Curţii de Conturi se arată că în contul de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local întocmit la 31 decembrie 2007 au fost înscrise date inexacte, astfel că situaţiile financiare anuale nu respectă cerinţele din Legea contabilităţii. „Potrivit prevederilor art.3 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, în bugetul general al unităţii administrativ–teritoriale au fost cuprinse şi veniturile şi cheltuielile evidenţiate în afara bugetului local, iar din verificarea datelor înscrise în contul de execuţie a veniturilor evidenţiate în afara bugetului local a rezultat că încasările evidenţiate la fondul de rulment au fost preluate eronat din contabilitate. Astfel, conform datelor din contabilitate, în fondul de rulment a fost înregistrat excedentul rezultat la încheierea exerciţiului bugetar în sumă de 23.505.698,35 lei şi dobânda afe­rentă disponibilităţilor din fondul de rulment de 1.991.805,75 lei, venituri care au însumat 25.497.504,10 lei, faţă de care în contul de execuţie s-au consemnat venituri încasate în sumă de 49.003.202 lei, respectiv cu 23.505.697,9 lei mai mari decât veniturile real încasate, constatându-se evidenţierea dublă a excedentului anual utilizat pentru constituirea fondului de rulment”, susţin autorii raportului.

Deficit de peste cinci milioane

Auditorii Curţii de Conturi afirmă în continuare că astfel au fost încălcare a prevederilor Ordinului M.E.F nr.116/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înto

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°