Anul Nou este stiut de toata lumea ca momentul care marcheaza inceperea urmatorului an calendaristic. Nu a fost dintotdeauna asa si pretutindeni, insa in zilele noastre o mare parte a popoarelor sarbatoresc trecerea intr-un Nou An in noaptea de 31 decembrie.

In vechime, babilonienii impartisera anul in 12 parti, dupa mersul Soarelui si al Lunii. Ei acordau o importanta deosebita sfarsitului lunii de dinaintea inceperii anului nou, manifestata prin credinta ca, in acest rastimp, fortele misterioase ale naturii se pun in miscare, fiind in stare sa provoace atat bine, cat si rau. Acest lucru se petrecea, potrivit credintelor lor, in momentul in care ziua devenea egala cu noaptea, respectiv in timpul echinoctiului. Asadar, babilonienii sarbatoreau anul nou toamna.

La romani, dupa randuiala vechiului calendar, anul incepea la 1 martie, si numai in anul 153 i.Hr se fixeaza oficial la Roma o noua data: 1 ianuarie. Dupa caderea Imperiului Roman, data oficiala a sarbatoririi se schimba iarasi. Potrivit informatiilor oferite de folcloristul Mihai Pop in cartea Obiceiuri traditionale romanesti, Biserica Crestina porneste o adevarata lupta impotriva acestei sarbatori considerate pagane, incercand de-a lungul secolelor sa o inlocuiasca cu data nasterii lui Isus – 25 decembrie. Cu toate acestea, data oficiala bisericeasca de sarbatorire a noului an nu este recunoscuta peste tot, continuandu-se celebrarea acestuia la 1 martie in diferite locuri.

Stabilirea religioasa a datei de 1 ianuarie ca inceput de an a avut loc pentru prima data in 1691, de catre Papa Inocentiu al XII-lea.

In liturghia romano-catolica, 1 ianuarie reprezinta o octava de la Craciun; astfel, aceasta zi este dedicata Fecioarei Maria. In acelasi timp, in a opta zi de la nastere sunt amintite in Evanghelie (Luca 2,21) taierea imprejur si botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisu