În ultima zi a acestui an trei persoane primesc o șansă la viață, după ce un bărbat de 63 de ani a suferit un accident vascular cerebral, iar familia acestuia a fost de acord ca organele să-i fie donate.
Medici specialiști din Cluj, Arad și din Capitală au prelevat azi prelevat ficatul şi rinichii unui bărbat în vârstă de 63 de ani, intervenţia având loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Donatorul, care este un bărbat din Arad, a ajuns la spital după ce a suferit un accident vascular cerebral. Inima și plămânii acestuia i-au fost menținuți în funcțiune în mod artificial, însă medicii au stabilit că creierul arădeanului nu mai este activ.
Ca urmare, familia şi-a dat acordul pentru recoltarea ficatului şi rinichilor. Aceste organe urmează să fie donate unor pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant.
Mai exact, ficatul va merge la Bucureşti, la Fundeni, iar rinichii la Cluj, acolo unde vor salva vieţile altor bolnavi.
„La Secția ATI 2 din cadrul SCJU Arad, echipele de specialiști au lucrat la recoltarea organelor unui bolnav în vârstă de 63 de ani aflat în moarte cerebrală, inima și plămânii acestuia fiind ținuți în viață cu ajutorul aparatelor. Cum însă cazul era unul foarte bun pentru recoltarea de organe, au fost anunțate echipele de specialiști de la Fundeni și de la Cluj-Napoca, care au venit foarte repede la Arad”, a declarat managerul SCJU Arad, dr. Teodora Olariu.
Aceasta a fost cea de-a cincea recoltare de organe care s-a efectuat la SCJU Arad.