Sîntem în miezul sărbătorilor de iarnă. Acum, mai mult decît altădată, bucatele se răsfaţă şi ne răsfaţă. Caltaboş şi pastramă, sarmale şi doboş, sarailii şi plăcinte, cozonac şi cîrnaţi, maioneze şi sîngerete, fripturi şi grătare, ouă umplute şi icre, cotlete şi slănină, baclavale şi murături, frişcă şi ciocolată, şampanie şi ţuică, vin şi rachiu, torturi şi torturi culinare, toate se află pe mesele noastre. Bineînţeles că nu ne obligă nimeni să avem din toate acestea pe masă, aşa cum nu ne obligă nimeni să gustăm chiar din toate. Dar gîndul că „doar odată-i Crăciunul“ ne grăbeşte paşii spre dezordinea culinară specifică oricărui sfîrşit de an. Acum, să nu ne imaginăm că doar noi, contemporanii, am fi mari gurmanzi, înfulecînd într-o zi cît pentru un an întreg. Pe la 1800, românii se aruncau cu poftă asupra porcului abia sacrificat. Şi, după săptămîni de post, se scufundau într-o plăcută, dorită, aşteptată dezordine culinară.

DE ACELASI AUTOR Din ţara Gigeilor... Dinţii naţiei Trivialitatea temelor de cercetare în România Violenţa împotriva femeilor – un fleac Iată mărturia lui Constantin Caracaş, medic în Bucureşti vreo 28 de ani, care face o analiză concludentă şi pertinentă, cînd „tratează“ din punctul de vedere al ştiinţei, şi mai puţin din punctul de vedere al gurmandului, marile dezordini culinare ale românului. După Constantin Caracaş, dezordinea culinară se defineşte în funcţie de obraz şi de amploarea ospăţului. Ţăranul se sprijină pantagruelic în porc: „Această hrană dezordonată se vede mai ales în sărbătorile Crăciunului, cînd fiecare român taie unul din porcii lui cei graşi şi în curs de două săptămîni, o familie îl consumă întreg, frigînd din el de mai multe ori pe zi şi bînd vin; din atîta mîncare, mai ales după 40 de zile de postire, li se vatămă sănătatea şi au cardialgii, colici, diarei şi disenterii, mai ales cei ce sufăr de hemoroide,