Pe mulţi îi vedem pe străzi umblând agale sau ne lovim de ei în fuga noastră nebună după treburile cotidiene. În cazul de faţă ne referim la acele persoane aflate în locuri numite popular - “cămine de bătrâni”. La Slatina, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială din oraş este, de ani de zile, o veritabilă casă pentru mai multe zeci de bătrâni. Pentru ei, sărbătorile se petrec împreună, în sala mare de mese, în faţa unei mese îmbelşugate.

Unii dintre aceşti bătrâni au diverse handicapuri fizice sau psihice, iar alţii sunt doar... bătrâni. Poveştile lor de viaţă pot reprezenta oricând scenarii de film sau subiectele unor cărţi. Unii dintre „chiriaşii” Centrului sunt veniţi mai nou, dar alţii sunt cazaţi aici de ani de zile după ce au fost uitaţi de propriile rude sau chiar alungaţi de către cei cărora le-au dat viaţă. Indiferent însă de vechimea acestora în centru, aceşti bătrâni devin, cu timpul - „de-ai casei”. Pentru ei, ca dealtfel pentru toţi cei de aici, sărbătorile – fie ele de iarnă sau de Paşte – se petrec împreună, în sala mare de mese, în faţa unei mese îmbelşugate organizată de către conducerea locului.

După ani în care condiţiile de cazare şi trai nu au fost printre cele mai strălucite, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială (CIAS) Slatina este, acum, un loc primitor. Cazarmanentul, respectiv paturi şi şifoniere, au fost toate înnoite, nu există cameră fără televizor sau frigider, camerele au fost modernizate şi ele, iar tâmplăria veche din lemn este de domeniul trecutului.

Din acest an, la doi paşi de clădirea Centrului a răsărit, ca prin minune – spun bătrânii unităţii, chiar şi o bisericuţă ce poartă hramul “Sf. Ioan Gură de Aur”. Până ce această minune să se înfăptuiască, chiriaşii CIAS Slatina foloseau o cameră din unitate transformată în capelă. Acum, au la îndemână două locuri de rugăciune şi împăcare cu păcatele vieţii lumeşt