Michael Schumacher, multiplu campion mondial de Formula 1, a suferit duminică dimineaţa un grav accident la schi, într-o staţiune din Franţa. Acesta a căutat senzaţii puternice, lucru deloc surprinzător la fostul mare pilot german, pe o pârtie neamenajată. Schumacher a căzut lovindu-se cu capul de o piatră, iar în prezent este în comă indusă, şi, potrivit declaraţiilor medicilor, „se luptă pentru viaţa sa“.
Meribel, Franţa. O staţiune renumită pentru pârtiile pitoreşti plasate la aproape 2.000 de metri altitudine şi vânate în timpul iernii de numeroase celebrităţi. Printre oaspeţii cu greutate din acest an s-a aflat şi Michael Schumacher (44 de ani), legendarul pilot care a câştigat de şapte ori titlul mondial în Formula 1.
Duminică dimineaţa, împreună cu fiul său Mick (14 ani), germanul a încălţat din nou clăparii şi a ieşit pe văile înzăpezite din Alpii Francezi. Obişnuit cu adrenalina la cote maxime, Schumi s-a avântat curajos pe un traseu nemarcat, undeva în afara pistei normale de coborâre.
O decizie fatală, care avea să-i joace o festă teribilă. Mai exact, la şapte minute după ora 11.00, Schumacher a negociat greşit un viraj, a alunecat şi s-a lovit violent cu capul de o stâncă. A fost transportat de urgenţă cu elicopterul la cel mai apropiat spital (din Albertville - Moutiers), apoi la o clinică din Grenoble specializată pe astfel de accidente.
De altfel, după ce i s-au făcut primele teste, Schumacher a intrat rapid pe masa de operaţie pentru eliminarea unor hematoame intracraniene. Fostul campion a fost menţinut apoi într-o stare de comă artificială, lângă el aflându-se mereu soţia Corinna şi cei doi copii, Gina-Maria şi Mick. Traumatismul cranian sever şi riscul permanent de hemoragie au menţinut starea de incertitudine pe tot parcursul nopţii de duminică spre luni. Ieri, în jurul prânzului, doctorii au emis un