Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat pe raza municipiului Târgovişte, în zona unui supermarket, o femeie, în vârstă de 34 de ani, din comuna Răscăieţi, care deţinea şi oferea spre comercializare, fără drept, articole pirotehnice.
Asupra acesteia, poliţiştii au descoperit 44.265 de materiale pirotehnice din categoria I şi II, bunuri ce au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că femeia este angajata unei societăţi comerciale din Bucureşti, care nu a fost autorizată conform prevederilor legale, pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice.
La acţiune au participat şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, precum şi reprezentanţi ai I.T.M. Dâmboviţa.
Pe numele femeii, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, în conformitate cu Legea 126/1995.