Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, vizibil emoţionat, în timpul declaraţiei despre ce-şi doreşte în 2014

Publicat in Gandul, miercuri 1 ianuarie 2014 ·

Traian Băsescu a fost aşteptat de jurnalişti la intrarea în restaurant, care l-au întrebat pe şeful statului ce îşi doreşte pentru noul an.

În timpul declaraţiei, preşedintele a fost vizibil emoţionat.

“Mi-aş dori ca românii să înţeleagă că prosperitatea nu vine peste noapte”, a spus şeful statului, în timpul declaraţiei, în care a vorbit şi despre Guvern, despre redobândirea credibilităţii României, dar şi despre cum şi-ar dori să fie viitorul preşedinte.

El a precizat, de asemenea, că românii trebuie să fie mândri că au trecut probabil cel mai rapid peste criza din 2009-2010.

“Uitaţi-vă la alte ţări cum se chinuie şi acum să revină pe pieţele internaţionale, iar românii nu sunt mândri de cea mai mare performanţă a lor ca popor, în ultimii ani, aceea de a trece peste criză cu uşurinţă, să se afle de trei ani în situaţie de creştere economică”, a spus Băsescu.

El a făcut aceste declaraţii la intrarea într-un restaurant din Predeal, unde îşi petrece Revelionul.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa au revenit luni la Predeal, unde s-au aflat şi de Crăciun.

Preşedintele şi soţia sa, Maria Băsescu, sunt cazaţi la vila de protocol din Predeal, unde au sosit luni după-amiază.

La sosire, şeful statului le-a spus ziariştilor care se aflau acolo: "Ce faceţi, aţi rămas de la Crăciun aici?".

Familia Băsescu s-a aflat şi de Crăciun la Predeal.

De altfel, Traian Băsescu merge des iarna la Predeal, unde a petrecut de mai multe ori revelionul, după ce în primii ani de şef al statului obişnuia să fie în Piaţa Universităţii.

În primul mandat de preşedinte, Traian Băsescu s-a aflat mai mulţi ani la rând în Piaţa Universităţii în noaptea de Revelion.

Preşedintele Băsescu a sărbătorit în Piaţa Universităţii inclusiv intrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007.

Un an mai târziu, preşedintele a numărat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare

HotNews acum 20 minute
Armistițiul de trei zile cu Ucraina ordonat de președintele rus Vladimir Putin cu ocazia ceremoniilor organizate la Moscova pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la victoria Armatei Roșii împotriva Germaniei naziste a intrat în vigoare, a informa

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 9 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 4 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 11 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 11 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Crin Antonescu a transmis un nou mesaj după ce a pierdut alegerile. „Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a țării”

Adevarul acum 7 ore
Crin Antonescu, clasat pe locul al 3-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis un nou mesaj în care i-a atacat pe cei doi candidați calificați în finala din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan.

Victor Negrescu pleacă din funcția de consilier onorific. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Adevarul acum 7 ore
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a semnat miercuri eliberarea, la cerere, a lui Victor Negrescu din calitatea de consilier onorific al prim-ministrului.

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 9 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°