Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă ţări UE ridică RESTRICŢIILE pentru muncitorii români, de la 1 ianuarie 2014

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 31 decembrie 2013 ·

Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari vor fi ridicate în toate ţările UE, de la 1 ianuarie 2014, pe fondul temerilor că va exista un val de imigranţi din România şi Bulgaria care vor "abuza" de beneficiile sistemelor sociale din ţări precum Marea Britanie sau Germania.

La 7 ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE, Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie vor ridica restricţiile pe piaţa muncii impuse muncitorilor din cele două ţări. La cele 8 se adaugă şi Spania, care în decembrie 2012 a primit acordul Comisiei Europene pentru a reintroduce restricţiile doar pentru muncitorii români, din cauza crizei economice şi financiare, scrie Mediafax.

Potrivit Acordului asupra liberei circulaţii a persoanelor dintre Elveţia şi UE, Berna poate menţine restricţiile pentru români şi bulgari până la 31 mai 2019.

Momentul a fost precedat însă de dispute aprinse şi temeri ale unor ţări, în frunte cu Marea Britanie, în legătură cu impactul pe care ridicarea restricţiilor îl va avea pentru piaţa muncii din aceste ţări, după experienţa "instalatorului polonez". Pentru cele zece ţări care au aderat la UE în 2004, Marea Britanie, Irlanda şi Suedia au fost singurele care nu au impus niciun fel de perioade tranzitorii pentru accesul pe piaţa muncii, astfel că Londra s-a trezit cu circa 1,5 milioane de imigranţi din Polonia şi alte ţări din Estul Europei. Doar în 2004 aproape 250.000 de cetăţeni din ţările est-europene care au aderat la UE au intrat în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă, numărul acestora depăşind de 15 ori estimările oficiale ale Ministerului de Interne, nota Daily Telegraph, în august 2005.

Pentru a nu mai repeta "greşeala" Guvernului laburist din 2004, conservatorii au avansat încă de anul trecut fel şi fel de propuneri în încercarea de a preveni un eventual aflux de români şi bulgari

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°