Mesajul a fost trimis. Multumesc!

220 ha pădure urmează a fi puse la dispoziţia Comisiei Locale Mera

Publicat in Ziarul de Vrancea, vineri 7 martie 2014 ·

Protestatarii de la Mera îşi vor primi pădurile înapoi Împroprietărirea a 54 de mereni care au obţinut în instanţă dreptul de a intra în posesia a peste 200 ha de pădure a fost tranşată ieri la şedinţa Comisiei de Fond Funciar din cadrul Prefecturii Vrancea.

După mai bine de patru ani, pentru 219 ha de teren forestier, s-a dispus ca Direcţia Silvică, care deţine pădurea, să o pună la dispoziţia celor îndreptăţiţi, conform hotărarii instanţei din 2009. “După hotărarile definitive

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoză ANM: Vreme deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată ţara

G4Media acum o ora
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată ţara, cu ploi şi vânt, lapoviţă şi ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, iar cele maxime vor urca

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

MAE anunţă reintroducerea controlului la frontierele interne de stat ale Suediei, începând de luni / Cetăţenii români care călătoresc în Suedia să se asigure că deţin un act de identitate valabil

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Suedia, că autorităţile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat în perioada 12 mai – 11 noiembr

Atenționare de călătorie. Suedia reintroduce controalele la frontierele interne până în noiembrie

Adevarul acum 47 minute
Românii care călătoresc în Suedia sunt sfătuiți să aibă mereu la ei un act de identitate valabil, după ce autoritățile suedeze au anunțat reintroducerea controalelor la frontierele interne începând cu 12 mai 2025.

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum o ora
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

Papa Leon al XIV-lea a celebrat prima liturghie la mormântul Sfântului Petru

Ziua Constanta acum 50 minute
Papa Leon al XIV-lea a celebrat duminică Sfânta Liturghie la mormântul Sfântului Petru, situat în așa-numitele Grote ale Vaticanului din bazilica purtând același nume, a anunțat Sfântul Scaun. Papa Leon al XIV-lea a celebrat duminică Sfânta Liturghi

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum o ora
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Israelul anunță recuperarea resturilor unui militar ucis în Liban în 1982

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat, duminică, faptul că o „operațiune specială” a Mossad-ului a dus la repatrierea rămășițelor sergentului israelian Zvi Feldman, potrivit Le Figaro. Armata a confirmat informația precizând că rămăș

Partidul lui George Simion a depus sesizare penală la DIICOT împotriva unui jurnalist și a unui deputat USR

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz.

Vremea

București
acum

20°
dum.

7°/22°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°