Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Educaţiei finanţează 29 de instalaţii şi obiective de  interes naţional

Publicat in Adevarul, vineri 10 octombrie 2014 ·

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a lansat vineri Programul de Finanţare al Noilor Instalaţii de Cercetare de Interes Naţional, prin care vor fi susţinute financiar aproape 30 de obiective de interes naţional.

Lista prevăzută de acest program conţine 29 de instalaţii şi obiective speciale de interes naţional ale căror cheltuieli pentru întreţinerea, exploatarea, funcţionarea şi securitatea instalaţiilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - PNL - Coaliţia a ajuns la consens privind alegerile prezidenţiale - primul tur în data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie / Alegeri parlamentare în 1 decembrie / Ciucă: Acesta e calendarul care va fi adoptat astăzi prin HG

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie, anunţă PNL, care precizează că s-a ajuns la consens după discuţiile cu PSD desfăşurate joi dimineaţă. Ulterior, preşedintele PNL Ni

Soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj, vor purta drapelul României la ceremonia de deschidere de la JO de la Paris

News.ro acum o ora
Soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj, vor purta drapelul tricolor la Ceremonia de Deschidere a JO Paris 2024 pentru Team Romania.

Statul se implică în creşterea fotbalului: Finanţăm de la buget academiile de fotbal publice sau private

Mediafax acum 40 minute
„Cred că după performanţa fotbaliştilor noştri la EURO 2024, care a declanşat pentru noi toţi emoţie şi mândrie naţională, trebuie să facem paşi concreţi ca să asigurăm naţionalei o resursă constantă de tineri valoroşi. De aceea, aprobăm un memorand

Un bărbat a intrat cu mașina într-un cap de pod și a rămas încarcerat, după ce a fost înțepat de o albină

Ziua Constanta acum 52 minute
Un bărbat în vârstă de 76 ani a rămas încarcerat după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod, pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Pompierii au intervenit la faţa locul

Comisia Europeană impune taxe provizorii la importurile de vehicule electrice din China

G4Media acum o ora
Joi, la nouă luni de la deschiderea unei anchete, Comisia Europeană a instituit taxe compensatorii provizorii asupra importurilor de vehicule electrice cu acumulatori (BEV) din China. Pe baza anchetei, Comisia a concluzionat că lanțul valoric al BEV

Nicolae Ciucă: Partidele au cerut ca alegerile să aibă loc la termen și să nu fie comasate / Ce a spus despre oboseala celor trei weekend-uri electorale

HotNews acum 36 minute
Liderul liberal Nicolae Ciucă a declarat joi, despre decizia Coaliției PSD-PNL privind calendarul prezidenţialelor şi parlamentarelor, că în urma discuţiilor premierului cu partidele, acestea au solicitat ca alegerile să aibă loc la termen şi să nu

Examenul de bacalaurwat continuă. Astăzi se dă proba la alegere a profilului și specializării(FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
. Emoțiile elevilor de liceu continuă. Astăzi, 4 iulie 2024, în calendarul examenului de bacalaureat este Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (proba scrisă). Mâine, 5 iulie: 2024, se va susține examen la Limba și literatur

Restricţii de circulaţie pe Transfăgărăşan, luni, pentru Turul Ciclist al Sibiului

G4Media acum o ora
Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii luni, pe Transfăgărăşan, pentru buna desfăşurare a Turului Ciclist al Sibiului, au anunţat organizatorii competiţiei sportive joi, pe pagina de Facebook, transmite Agerpres. „Restricţii trafic – 8 iul

Salariul, criteriul care contează cel mai mult pentru români în alegerea unui job

G4Media acum 2 ore
Salariul, echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională şi relaţia bună cu managerul sunt criteriile care contează cel mai mult pentru români când vine vorba de alegerea unui job, arată datele unui studiu de specialitate dat joi publicităţii

Alegeri cruciale azi în Marea Britanie: laburiștii se pregătesc să se întoarcă la guvernare după 14 ani. Conservatorii, în pragul unui dezastru electoral

HotNews acum 5 ore
Toate sondajele dinaintea alegerilor parlamentare de azi din Marea Britanie creditează Partidul Laburist cu o victorie majoră, după o lungă perioadă de guvernare conservatoare care a sfârșit prin a dezamăgi electoratul. Liderul stângii, Keir Starmer

Vremea

București
acum

25°
joi

16°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/32°
Constanta
acum

28°
joi

19°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

13°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°