Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paza la metrou, contract de până la 14,8 milioane euro

Publicat in Puterea, vineri 7 noiembrie 2014 ·

Compania Metrorex, care administrează metroul bucureștean, vrea să contracteze servicii de pază, monitorizare şi intervenţii printr-un acord-cadru cu o durată de 30 de luni şi o valoare estimată de până la 65,5 milioane lei (14,8 milioane euro), cu TVA. Serviciile vor viza staţiile, trenurile, depourile şi obiectivele din reţeaua metroului.

"Asigurarea serviciilor de pază, monitorizare şi intervenţie se va face după un program astfel stabilit încât să acopere atât intervalul

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 9 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 8 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 10 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

BEC i-a respins solicitarea lui Nicușor Dan de a elimina fotografiile publicate de Elena Lasconi

Adevarul acum 14 ore
Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale, a anunțat vineri, 2 mai, că Biroul Electoral Central (BEC) i-a respins cererea de a elimina de pe rețelele de socializare fotografiile publicate de Elena Lasconi, liderul USR.

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 7 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Elena Lasconi justifică de ce a publicat imaginile: „Nu a fost o decizie de moment. Decât să ascund adevărul, mai bine pierd”

Gandul acum 11 ore
„Decât să ascund adevărul, mai bine pierd. Vă mărturisesc acum de ce am luat decizia de a publica fotografiile. Adevărul e mai important pentru mine decât orice, decât orice funcție. Chiar și decât funcția de președinte al României. Tocmai de aceea

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

sâm.

8°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

8°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°