Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BBC: Castelele din Transilvania, de la paragina comunismului la destinaţii turistice de succes

Publicat in Mediafax, sâmbătă 29 noiembrie 2014 ·

Transilvania, o regiune cu peste o sută de castele şi care l-a inspirat pe Bram Stoker să scrie volumul "Dracula", a fost timp de secole casa multor aristocraţi, dar, în cele din urmă, nu vampirii sunt cei de care ar fi trebuit să se teamă proprietarii clădirilor, ci de comunism.

Viaţa aristocraţilor transilvăneni s-a schimbat profund când Partidul Comunist Român a preluat puterea la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a confiscat toate castelele din România, mul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum 3 ore
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 2 ore
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Burduja explică de ce se opune ca E.ON Furnizare să fie cumpărată de compania ungară MVM: „Legăturile cu Rusia sunt evidente”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat, la Digi24, câteva argumente pentru care se opune ca E.ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt eviden

Rezultatele extragerii Loto 6/49 de duminică, 26 ianuarie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum o ora
Duminică, pe 26 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La ultimele trageri loto Loteria Română a acordat peste 15.000 de câştiguri în valoare totală de peste 1,93 milioane de lei. Rezultatele

Transfer record în fotbalul feminin: Naomi Girma este prima jucătoare achiziţionată cu peste un milion de dolari

News.ro acum 2 ore
Clubul Chelsea a făcut din Naomi Girma prima jucătoare de peste un milion de dolari, achiziţionând-o pe sportiva americană cu 900.000 de lire sterline (1,12 milioane de dolari), relatează Reuters. Gruparea a anunţat duminică faptul că a obţinut serv

Ovidiu Burcă s-a enervat pe jucători în meciul de la Sepsi: „Încă sunt marcat, ăsta e gol de copii și juniori”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ovidiu Burcă (44 de ani), antrenorul de la Oțelul, și-a criticat jucătorii la finalul , pierdut cu scorul de 0-2, în runda cu numărul #23 din Superliga. Știam că Sepsi în astfel de momente execută foarte repede, trebuia să stăm în fața mingii, să fi

Exit-poll alegeri prezidenţiale în Belarus: Lukaşenko obţine al şaptelea mandat cu 87,6% din voturi

Mediafax acum o ora
Preşedintele belarus Alexander Lukaşenko este pe cale să câştige cel de-al şaptelea mandat la conducerea ţării. Exit-poll-ul anunţat de televiziunea de stat din Belarus arată că Lukaşenko a obţinut 87,6% din voturi.

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 3 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

7°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/15°
mie.

5°/13°
Constanta
acum

dum.

3°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

2°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/12°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°