De când se ivea lumina şi până seara, la masă,

Zi de zi stătea Vătrai, şi bea bere, la terasă.

Se uitau la el, „cu poanca”, ăi de treceau la prăşit,

Dându-şi coate şi zicând: „Ăsta-i un nenorocit … !”.

Cu ţigarea-n colţu’ gurii, şi cu ţapu’ ridicat,

Le ura Vătrai, la oameni, – Să aveţi spor la săpat!

Să trageţi tare cu sapa, să stârpiţi piru’ de tot,

Că şi eu muncesc aici, cum mă pricep şi cum pot!

Am să trec să