Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arabia Saudită ar putea interveni militar în Yemen

Publicat in Mediafax, miercuri 25 martie 2015 ·

Arabia Saudită a început să transfere echipamente militare grele spre frontiera cu Yemenul, pregătind o eventuală intervenţie într-o ţară afectată de un război civil între insurgenţi huthi susţinuţi de Iran şi serviciile de securitate.

Miliţiile şiite huthi, susţinute de Iran, au avansat în ultimele zile spre sudul Yemenului, după ce în septembrie 2014 au ocupat capitala, Sanaa. Serviciile de securitate yemenite sunt staţionate în sudul ţării, unde se află preşedintele Abd-

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministrul al Muncii a ajuns la spital. Lui Marius Budăi i s-a făcut rău în timp ce conducea spre București

Gandul acum 39 minute
Deputatul Marius Budăi a ajuns de urgență la spital, luni. Acestuia i s-a făcut rău la volan. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a ajuns la spital din cauză că i s-a făcut rău la volan. Acestea mergea spre București, iar în localitatea Hârlău

Franța Marine Le Pen, declarată ineligibilă timp de cinci ani și condamnată la patru ani de închisoare

Ziua Constanta acum o ora
Alți opt foști eurodeputați ai partidului au fost de asemenea găsiți vinovați în acest caz. Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen, președinta formațiunii Adunarea Națională (RN - Rassemblement National), a fost condamnată luni la o perioadă

Simularea Evaluării Naţionale: Mai puţin de 50% dintre elevii clasei a VIII-a din județ care au susţinut proba la Limba şi literatura română au luat note peste 5

Informația Harghitei acum 50 minute
Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a făcut publice, luni, rezultatele simulării examenului de Evaluare Naţională. Cum era de aşteptat, cele mai mici note au fost obţinute de elevii de clasa a VIII-a din judeţ la proba de Limba şi literatura româ

Fiica lui Ioan Crișan, afaceristul ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, în arest după ce și-a rupt brăţara de monitorizare

HotNews acum 3 ore
Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în explozia maşinii sale, şi-a distrus brăţara de monitorizare. Poliţiştii i-au montat o altă brăţară și au sesizat Curtea de Apel Timişoara, care urmează să stabilească noi

Un nou episod de răcire semnificativă, urmat de temperaturi de până la 20 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum 3 ore
Această săptămână va aduce o încălzire ușoară a vremii în toate zonele țării, cu maxime termice ce vor oscila între 16 și 18 grade, însă către finalul săptămânii vremea se va răci brusc și semnificativ, pentru câteva zile, conform meteorologilor. Du

Elev de 17 ani, găsit inconștient în baia unei școli din București. Adolescentul ar fi consumat alcool

Ziare.com acum o ora
Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, 31 martie, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Potriv

Antonescu: Justiția nu va face sub nicio formă politică

Mediafax acum 44 minute
„Da, am curaj să spun pe șleau: cred într-o Justiție care să facă dreptate, nu spectacol mediatic. Voi fi un președinte care nu va abuza de putere”, arată Antonescu într-un reel. Potrivit acestuia, „justiția nu va face sub nicio formă politică”. „Ju

Atacul ursului din Predeal: Premierul Marcel Ciolacu cere montarea de garduri electrice în zonele de risc

Wall-Street.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite că trebuie luate urgent măsuri suplimentare pentru protecția oamenilor în fața atacurilor urșilor, după tragedia produsă duminică seară, când şeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localita

Traian Băsescu: Problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor / Există riscul ca unele state să ezite să recunoască rezultatul alegerilor

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor, el atrăgând atenţia că există riscul ca unele sta

Salvini: Condamnarea lui Le Pen, ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”. ”Je suis Marine!”, scrie pe X Orban. Wilders, ”şocat” de o condamnare ”incredibil de dură”

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul Lifii (extremă dreapta), un aliat apropiat al lui marine Le Pen, denunţă condamnarea acesteia în dosarul asistenţilor parlamentari drept ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”, relat

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

6°/17°
mie.

9°/16°
joi

8°/9°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/7°
Constanta
acum

14°
lun.

7°/14°
mar.

3°/11°
mie.

9°/14°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

8°/13°
mar.

7°/14°
mie.

6°/13°
joi

4°/11°
Timisoara
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°