Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRIMĂRII din Vâlcea, SANCŢIONATE de Autoritatea Electorală ediție tiparită

Publicat in Vocea Valcii, joi 2 aprilie 2015 ·

Controalele Autorităţii Electorale Permanente din luna februarie 2015 au vizat, în principal, verificarea activității de instruire și control electoral. Astfel, în perioada menţionată, Autoritatea a desfăşurat 487 de controale la nivel naţional, fiind aplicate 166 de sancțiuni, 65 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 66.000 lei, iar 101 prin avertismente.

Filiala Sud - Vest Oltenia a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 28 de sancțiun

Articolul in Vocea Valcii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 30 minute
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum o ora
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial. Când vor fi anunţate detalii

HotNews acum 30 minute
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat „progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei, în încercarea de a detensiona războiul tarifar dintre cele do

Mii de oameni în Piața Victoriei la mitingul „România în lumină”, organizat de Nicușor Dan. Jandarmeria a sesizat AEP pentru „propagandă electorală” | VIDEO

Libertatea acum o ora
Mii de persoane s-au adunat duminică, începând cu ora 18.00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru mitingul „România în lumină”, organizat de candidatul independent Nicușor Dan.

Discuţii Iran-SUA pe teme nucleare. Teheranul le consideră „utile”, Washingtonul spune că au fost „încurajatoare”

G4Media acum 43 minute
Statele Unite şi Iranul au încheiat duminică, la Muscat, o a patra rundă de negocieri nucleare, fără a anunţa vreun progres, dar afişând un optimism prudent, relatează AFP, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Performanță de excepție. România a cucerit șapte medalii la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025

Adevarul acum 41 minute
Olimpicii români participanţi la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfăşurată în Arabia Saudită, au reuşit performanţa obţinerii a şapte medalii - două de aur, două de argint şi trei de bronz, precum şi o menţiune de onoare.

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum 6 ore
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Donald Trump ar urma să primească din partea familiei regale a Qatarului un „palat zburător”

Mediafax acum 2 ore
Cadoul ar urma să fie anunțat săptămâna viitoare, când Trump va vizita Qatarul ca parte a turneului său în Orientul Mijlociu, a declarat ABC citând persoane familiare cu planurile. Avionul Boeing 747-8 jumbo jet, considerat un adevărat „palat zburăt

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum 5 ore
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

Handbal feminin: CSM Bucureşti a câştigat al 8-lea trofeu Cupa României, la ultimul meci al Cristinei Neagu în competiţie

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a câştigat, duminică, al optulea trofeu Cupa României, după ce a învins în finala competiţiei formaţia Gloria Bistriţa, scor 34-30 (15-14). Aflată la ultimul sezon din carieră, Cristina Neagu câştigă cu CSM Bucureşti al 6-lea

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/21°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

7°/11°
lun.

4°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

4°/16°
Timisoara
acum

13°
dum.

6°/17°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°