Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile din Fitioneşti, modernizate până la începerea noului an şcolar

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 25 aprilie 2015 ·

Recepţia tehnică la proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea infrastructurii de învăţământ şcolar în comuna Fitioneşti“ se va face cel mai târziu până la sfârşitul lunii iunie, iar copiii din localitate vor începe noul an şcolar în unități de învățământ europene, susţine primarul Iordache Cazacu. Acesta a precizat că lucrările sunt într-un stadiu avansat, fiind realizate în proporţie de 80 la sută, urmând a fi finalizate înainte de termenul stabilit prin

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum o ora
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

CSM: Atât salarizarea judecătorilor și procurorilor, cât și regimul de pensionare nu constituie privilegii

HotNews acum o ora
Aducerea în discuție a salarizării și pensionării magistraților vulnerabilizează sistemul, acuză CSM, într-un comunicat transmis, marți, după ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit. La o zi după convocarea adunărilor generale la

DUPĂ ORA 17:00 Sorana Cîrstea - Hailey Baptiste în turul 1 la Wimbledon

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 168 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, #55 WTA) în turul 1 de la Wimbledon. Duelul va începe după ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Eurosport.

Timur Ivanov, fostul adjunct al lui Serghei Şoigu, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupţie

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru adjunct al apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost găsit marţi vinovat de corupţie şi condamnat la 13 ani de închisoare, informează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. Urmăr

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 3 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 5 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

Inspectorii ANAF au descoperit o fraudă „carusel” de peste trei milioane de lei la o societate din Bucureşti ce comercializează telefoane mobile / Firma a folosit ilegal datele unei societăţi din Finlanda pentru a fi scutită de plata TVA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inspectori ai ANAF au descoperit o fraudă „carusel” de peste trei milioane de lei la o societate din Bucureşti ce activează în domeniul comerţului cu telefoane mobile. Potrivit inspectorilor, firma r

FOTO A sosit Politic! Dennis, primul gol la FCSB

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dennis Politic, 25 de ani, a înscris pentru prima dată în tricoul FCSB-ului, marcând al doilea gol roș-albastru în victoria din , scor 3-1. Ovidiu Perianu Juri Cisotti Echipa de start a FCSB-ului (4-2-3-1) FCSB în a doua repriză

Polonia reintroduce controale la frontierele cu Germania și Lituania, urmând exemplul altor țări din UE

Adevarul acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți că Polonia va reintroduce controale temporare la frontierele cu Germania și Lituania, începând cu 7 iulie, în contextul creșterii tensiunilor legate de migrația ilegală.

Parchetul ICCJ - 206 percheziţii în Botoşani, într-un dosar vizând acte de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi şi moldoveni / În 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populatiei, şi-au stabilit domiciliul fictiv 7000 de persoane

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de percheziţii au loc marţi dimineaţă la sediile unor instituţii publice şi la locuintele unor persoane fizice, într-un dosar vizând o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu de evidenţa populaţiei şi o prim

Vremea

București
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/28°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°