Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federer i-a criticat pe organizatorii de la Roland Garros: momentul care l-a speriat pe elveţian

Publicat in Gandul, duminică 24 mai 2015 ·

Incidentul s-a petrecut în momentul în care Federer părăsea arena Philippe Chatrier, iar forţele de ordine au avut nevoie de câteva secunde pentru a reacţiona şi pentru a-l imobiliza pe tânăr. Înaintea partidei lui Federer pe acest teren avusese loc întâlnirea Simona Halep - Evghenia Rodina.

"Nu sunt bucuros de ce s-a întâmplat. De obicei, vorbesc numai în numele meu, dar în această situaţie cred că pot să vorbesc în numele tuturor jucătorilor, pentru că este locul unde îţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinții Petru și Pavel. Cele mai frumoase mesaje pentru sărbătoriți!

Ziua Constanta acum 31 minute
Astăzi, 29 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc cu mare cinste Sfinții Apostoli Petru și Pavel, o zi de o profundă semnificație spirituală. Cu această ocazie specială, ne îndreptăm gândurile și urările noastre cele mai calde către toți cei care po

Imperialul David Popovici: al doilea cel mai bun timp din istorie în proba regină! Doar Zhanle Pan e sub el

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene U23. Înotătorul român a fost de-a dreptul irezistibil, oprind cronometrul la 46,71 secunde, un nou record european și al doilea cel mai bun timp din istorie pe această distanță, doar sub cel re

„Absolut nebunesc şi distructiv”. Elon Musk critică dur vastul proiect de lege al lui Trump privind impozitele şi cheltuielile

HotNews acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk, fostul şef al Departamentului pentru eficienţă guvernamentală, a criticat sâmbătă ultima versiune a proiectul de lege al lui președintelui american Donald Trump, plan pe care l-a numit „nebunesc şi distructiv”, potrivit News.r

Chelsea, în sferturi la CM a Cluburilor, după 4-1, cu Palmeiras. Meciul, întrerupt două ore din cauza unei avertizări meteo

News.ro acum o ora
Chelsea a eliminat-o pe Benfica Lisabona cu scorul de 4-1 după prelungiri, sâmbătă, în optimile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA de la Charlotte, şi va întâlni în turul următor formaţia braziliană Palmeiras. Chelsea a deschis scorul pr

Trump spune că nu va „tolera” continuarea procesului de corupţie al lui Netanyahu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Donald Trump a declarat, sâmbătă, că nu va „tolera” continuarea procesului de corupţie al premierului israelian Benyamin Netanyahu, pentru care a cerut deja anularea, transmite News.ro. Urmărește cel

Paul Stănescu spune că nu va merge la Curtea de Conturi: „Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție”

HotNews acum 11 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că nu el va fi următorul președinte al Curții de Conturi, funcție pe care Mihai Busuioc a lăsat-o liberă pentru a deveni, la propunerea social-democraților, judecător al Curții Constituționale a Româ

Zeci de mii de sârbi au manifestat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează agenț

Primul val important de căldură din 2025 aduce temperaturi de până la 42 °C în Europa

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile din întreaga Europă sunt în alertă, deoarece primul val de căldură al verii aduce temperaturi de până la 42 °C, în timp ce continentul cu cea mai rapidă încălzire continuă să sufere efec

Participare foarte puternică la Gay Pride, la Budapesta, interzis de Orban

News.ro acum 13 ore
O mulţime uriaşă a defilat, într-o atmosferă festivă, sâmbătă, la Budapesta, sfidând o interzicere de către poliţie a Gay Pride, un regres fără precedent al drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor în Uniunea Europeană (UE)

Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă de Ungaria în Final Four-ul Golden League / Tricolorele vor juca meciul pentru locul trei

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă, sâmbătă cu 3-2 (10-25, 25-22, 25-12, 16-25, 15-9) de Ungaria în Final Four-ul Golden League şi va juca meciul pentru locul trei, transmite News.r

Vremea

București
acum

21°
dum.

18°/29°
lun.

21°/33°
mar.

19°/29°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/28°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/28°
lun.

18°/28°
mar.

14°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/34°
lun.

19°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°