Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu la Mega Mall Bucureşti, într-un vestiar de la o saună. Nicio persoană nu a fost evacuată

Publicat in BusinessMagazin, sâmbătă 20 iunie 2015 ·

Un incendiu a cuprins mobilerul dintr-un vestiar de la o saună aflată la etajul superior al Mega Mall Bucureşti, care a ars fără flacără, dar a degajat fum, în timpul intervenţiei pompierilor nefiind necesară evacuarea persoanelor aflate în centrul comercial.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sâmbătă, în jurul orei 08.40, a fost făcută o sesizare, prin numărul de urgenţă

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo. UPDATE Avansul Maiei Sandu se măreşte şi victoria este acum sigură

Mediafax acum o ora
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldovaa a avut loc duminică, 3 noiembrie 2024. Maia Sandu preia conducerea, iar victoria ei pare sigură acum dat fiind procentul mare de care se bucură în diaspora. UPDATE Avansul Maiei Sand

RO Alert emis în Tulcea, luni noaptea. Populaţia, avertizată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

Mediafax acum 51 minute
“Menţionăm că rolul mesajului este unul de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care acesta este transmis şi trebuie tratat ca atare! Menţionăm că orice cetăţean care se simte în pericol ori observă ceva neobişnuit poate apela numărul uni

Superliga: CS Universitatea Craiova – FCSB 1-1, după un meci cu trei jucători eliminaţi

News.ro acum 2 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a terminat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană FCSB, în etapa a 15-a din Superligă. FCSB a jucat ultimele minute în opt jucători, iar arbitrul a acordat trei cartonaşe roş

Alegeri SUA: Kamala Harris anunţă că a votat prin corespondenţă la scrutinul prezidențial

HotNews acum o ora
Kamala Harris, vicepreşedinte SUA şi candidat democrat la alegerile pentru Casa Albă, a anunţat duminică seară că a votat prin corespondenţă în scrutinul care o opune fostului preşedinte republican Donald Trump, transmite News.ro. „Tocmai mi-am comp

Maia Sandu îl depăşeşte pe Alexandr Stoianoglo după numărarea a 93% din voturi

Mediafax acum o ora
Astfel, după numărarea a 93,33% din voturi, Maia Sandu avea 50,49%, iar Alexandr Stoianoglo a scăzut la 49,51%. Iniţial, la publicarea primelor rezultate parţiale, la numărarea a 77% dintre voturi, Stoianoglo avea 51.98%, iar Maia Sandu 48.03%. Rezu

MAE anunţă că patru români sunt în continuare dispăruţi în urma inundaţiilor puternice din Spania/ Ceilalţi cetăţeni români anunţaţi iniţial ca dispăruţi sunt în siguranţă

News.ro acum 4 ore
Ministerul român al Afacerilor Externe anunţă că patru români sunt în continuare dispăruţi în urma inundaţiilor puternice din Spania, ceilalţi cetăţeni români despre care iniţial nu existau informaţii fiind în siguranţă. „În continuarea comunicărilo

Maia Sandu, apel la cei din secţii să fie atenţi şi să „numere corect voturile cetăţenilor”

Mediafax acum 3 ore
„Secţiile de vot s-au închis. Se mai votează în multe secţii din afara ţării”, a declarat la închiderea urnelor preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu. Ea a făcut apel la cei din secţii să fie atenţi şi să „numere corect voturile cetăţenilor”.

Marius Tucă Show începe luni, 4 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul, canalul de TikTok Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Primele rezultate ale alegerilor din Republica Moldova, la scurt timp după închiderea secțiilor: Țara în care Alexandr Stoianoglo are 0 voturi

Ziare.com acum 3 ore
Urnele de vot s-au închis duminică, 3 noiembrie, la ora 21:00 pe teritoriul Republicii Moldova, însă oamenii mai pot vota în țări din Uniunea Europeană, dar și peste ocean. În India au votat 12 cetățeni, iar acolo contracandidatul Maiei Sandu a obți

Nouă atenţionare de călătorie în Spania: Cod portocaliu de ploi în Comunitatea Valenciană

Mediafax acum 8 ore
MAE a emis duminică după-amiaza o nouă atenţionare de călătorie pentru Spania. Conform acesteia, în Comunitatea Valenciană a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de fenomene meteorologice.

Vremea

București
acum

lun.

5°/15°
mar.

5°/11°
mie.

5°/13°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

3°/11°
mar.

1°/8°
mie.

2°/11°
joi

4°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/14°
mar.

6°/9°
mie.

6°/10°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/11°
mar.

1°/10°
mie.

2°/11°
joi

4°/13°
Timisoara
acum

lun.

3°/13°
mar.

3°/13°
mie.

4°/14°
joi

6°/15°