Supărată stă nevasta la fereastra din odaie,

După ce vărsase lacrimi, şi prin vie şi prin claie.

N-avea linişte, nici stare, se foia din loc în loc,

Ca un suflet chinuit, ca un om fără noroc.

Orice vorbă-i spunea Gicu, nu avea niciun efect,

Până când se şucări, şi i-o zise pe direct:

-Ce-ai muiere, ce-i cu tine, ce te vaiţi de-o săptămână?

Ţi-am zis că nu plec cu anii, stau şi eu, numai o lună!

Şti că am mai fost plecat, şi n-a fost un