Când omul, prăbuşit, la început,

în iarba duşmănoasă şi-n ţărână

adulmecă-n târâşul greu, pe-o rână,

miresmele ce se-nălţau din lut

şi, nemaivrând ostatic să rămână

sub zarea strivitoare ca un scut,

se răsucea s-o urce, renăscut

şi se-agaţa de fulgere c-o mână,

acea cumplită smulgere din smoală

cu palma-ntoarsă ca o cupă goală

fu primul dans în care se zbătu,

elan de floare palidă, involtă,

vibrat pe scări d