Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înalţi oficiali ai NATO, UE şi ONU, precum şi comandanţii structurilor de jandarmerie şi poliţie cu statut militar din Europa prezenţi la Bucureşti

Publicat in Ziar Dambovita, marți 15 decembrie 2015 ·

Vineri, 11.12.2015, la Palatul Parlamentului, Ministrul Afacerilor Interne, domnul Petre TOBĂ, a deschis lucrările Reuniunii Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandarmerie Europene, desfăşurate în prezenţa înalţilor reprezentanţi ai ONU, UE şi NATO, precum şi a comandantului Forţei de Jandarmerie Europene (EUROGENDFOR).

Activitatea a avut loc în contextul în care, România, prin intermediul Jandarmeriei Române, a deţinut în anul 2015 Preşedinţia Forţei de Ja

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani/ A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie/ Peste 60 de pacienţi, evacuaţi

News.ro acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani, autorităţile ieşene declanşând Planul Roşu de Intervenţie. Peste 60 de pacienţi au fost evacuaţi, din clădire ieşind şi 17 angajaţi. Focul a fost st

PSD: Există suspiciuni rezonabile că pentru finanţarea campaniei lui Nicuşor Dan s-au folosit bani murdari, din surse ilegale

Gandul acum 43 minute
Partidul Social Democrat atenționează, miercuri, că refuzul repetat al lui Nicuşor Dan de a prezenta identitatea finanţatorilor săi, care i-au dat sume enorme de bani, până la pragul maxim de 200 de salarii minime pe economie, ridică suspiciuni rezo

Apa furnizată locuitorilor din oraşul Breaza, infestată cu bacteria clostridium perfrigens. Se menține interdicția consumului de apă de la robinet

G4Media acum o ora
Apa furnizată în sistem centralizat locuitorilor din oraşul Breaza este contaminată cu bacteria clostridium perfrigens, arată rezultatele analizelor făcute publice, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova. În oraş se menţine interdic

Vești bune pentru Mihai Leu, internat la spitalul Fundeni: Evoluție favorabilă a stării de sănătate

G4Media acum 36 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii

Zece reguli esenţiale pentru turiștii care urcă la munte în drumeție, de 1 Mai. Avertismentul salvamontiștilor

Libertatea acum o ora
Salvamont România a lansat un „decalog” pentru drumeții sigure pe munte. Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteo și să se echipeze corespunzător.

Cum va fi vremea în mini-vacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral, averse în zone din țară

HotNews acum 4 ore
Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea și fenomene de instabilitate atmosferică temporare, pe arii restrânse, la deal și la munte, a declarat, miercur

Premierul Marcel Ciolacu: Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie şi au ajuns la aproape 10,5 mld.euro, un record. Depăşim acest nivel în aprilie, când putem avea o premieră bugetară din ultimii 10 ani

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în deschiderea şedinţei de guvern, că veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie şi au ajuns la aproape 10,5 miliarde de euro, un record, care ar putea fi depăşit în aprilie. ”Din datele prel

Crin Antonescu, reacție în urma documentelor publicate de Nicușor Dan: „Aţi parazitat două dezbateri cu obsesia vânzărilor de terenuri”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu i-a răspuns lui Nicușor Dan, pe Facebook, după ce accesta a publicat documentele despre care susține că dovedesc acuzațiile la adresa rivalului său privind înstrăinarea prin acte ilegale a mai multor terenuri. „Nu există niciun contra

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare PUG şi PUZ. Ce rol va avea ISC

Gandul acum 51 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare atât pentru documentaţia de urbanism PUG şi PUZ, cât şi pentru execuţia lucrărilor. „Eliminăm birocrația din domeniul

Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro pentru a stimula apărarea europeană şi a elimina lacunele în materie de capabilităţi

News.ro acum 38 minute
Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro în cadrul ediţiei din 2024 a Fondului european de apărare (FEA) pentru a crea o industrie de apărare puternică şi inovatoare în Europa. Aceste investiţii vizează eliminarea principalelor lacune în ma

Vremea

București
acum

24°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

7°/24°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/23°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°