Un vulpoi, supărat foc, umbla-n deal, umbla în vale,

Înjurând în fel şi chip, mânios, nevoie mare.

Era clar că are ceva, că nu-i în apele lui,

Că nu-i ajungea nici câmpul, nici întinsul codrului.

Nu lua-n seamă nici struguri, nici iepuri, nici zburătoare,

Tot aşa cum poţi vedea şi un om, la supărare.

S-a-ntâmplat ca o găină să îi dea în nas cu ciocul,

Ca să culeagă o gâză ce-şi găsise-acolo, locul.

Nici n-a băgat-o în seamă, vulpoiu